Bărbaţii care cântau întinşi în iarbă, după gardul de sârmă, erau acolo încă de la prânz. Se cinstiseră toată dup-amiaza cu vin vărsat şi cântaseră o groază de melodii vechi şi câţiva trecători se uitaseră la ei amuzaţi. Chiar şi acum, unul lălăia tare un cântec de pahar, iar celălalt îl acompania chiuind şi lovea cu sticla goală de plastic în pământ.

Doina i-a blestemat în gând şi şi-a frecat palmele una-ntr-alta, apoi le-a coborât în dreptul unui radiator mic pe care-l ţinea la picioare, dar degeaba – îşi simţea în continuare degetele reci şi umede. Toată ziua şi-o petrecuse în ghereta de plastic de la marginea parcului, unde trebuia să stea şi să vândă bilete de autobuz.

Pe la prânz soarele a strălucit mai animat şi întregul bulevard se umpluse de o lumină alb-gălbuie, dar spre seară, vântul a început iarăşi să fluture fâşiile de tifon ale norilor, să se strecoare prin crăpăturile pereţilor şi s-o ciupească de pulpe.

Unul dintre bărbaţi, unul sfrijit, cu părul cârlionţat peste urechi şi o geacă de fâş pe care scria Big Chiefs, a venit la un moment dat în dreptul gheretei, s-a pus cu coatele pe tejgheaua din dreptul geamului şi prin deschizătura îngustă i-a suflat un aer acru de băutură. I-a zis:

– Duduie, dacă eşti amabilă, două mici de coniac ppentru mine şi ppprietenul meu – apoi a arătat cu mâna undeva în spatele chioşcului şi a început să necheze ca un mânz arătându-şi dinţii stricaţi. Doina nici nu s-a obosit să-i răspundă, s-a făcut pur şi simplu că nu-l vede. De beţivi ca el avusese parte toată viaţa, avea unul şi acasă, slavă Domnului că n-ajunsese să bea prin parcuri, că atât îi mai trebuia, s-o fi ştiut tot cartierul, mai ales că stătea în apropiere, la capătul celă- lalt al parcului, se deschidea o intersecţ ie mare şi de acolo pornea o stradă îngustă unde venea şi blocul ei.

Hohotele de râs s-au înteţit după ce