Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dilema săptămânii: Legea educaţiei. Ce ne propune? - Închiderea minţii României

Publicat in Adevarul, vineri 14 mai 2010 ·

„Tout est bien, sortant des mains de l’Auteur des choses; tout dégénère entre les mains de l’homme.“ Émile ou de l’education, Rousseau

Titlul acestui text modest trimite, poate neîndemînatic, dar direct, la faimoasa carte a lui Alan Bloom (The closing of the American mind, 1987; în versiune românească, Criza spiritului american, Humanitas, 2006). Diagnosticul pe care Bloom îl punea sistemului american de învăţămînt în anii ’80 se potriveşte sistemului nostru actual, deşi peisajul în ansamblu şi în detalii este, evident, diferit. Principal, însă, cred că sîntem în acelaşi tip de eroare. Implicîndu-mă ca parlamentar în problemele sistemului nostru de educaţie şi studiind atent proiectul Legii Educaţiei Naţionale, care se dezbate în Cameră chiar în aceste zile, îmi dau seama că noi, acum, ca şi ei, atunci, încercăm o mare deschidere şi, de fapt, vom obţine o mare închidere. Prin reforma pe care Parlamentul o are acum pe masă spre decizie în forma noii Legi a Educaţiei Naţionale, se deschide neîndoielnic sistemul ca atare, dar se închid, foarte probabil, mintea şi sufletul elevului. Iar cauzele, în mare, nu sînt foarte diferite de ceea ce semnala Bloom în binecunoscuta-i carte.

Orgolii mai mari decît diferenţele reale - argument

Patru teme, trei miniştri, o şcoală

Dacă părinţii ar avea putere...

„Nu ştiu dacă sîntem pregătiţi“ – interviu

Două dinte ideile care stau la baza actualei reforme în educaţie sînt bune în sine, dar, prin aplicare rigidă, produc efecte negative – produc, de fapt, închiderea despre care vorbeam mai sus. Mă refer la principiul relevanţei învăţămîntului şi la ideea reducerii numărului de ore, în pandant cu cea a uşurării ghiozdanului. Aceste două idei, aplicate riguros, fără nuanţe şi fără perspectivă, duc la rateul întîlnirii cu marea cultură, cu „marile cărţi“ şi la ignorarea eticii. Defectul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°