Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strauss-Kahn va fi achitat, crede unul dintre avocaţii săi

Publicat in Jurnalul, duminică 22 mai 2011 ·

Avocatul lui Dominique Strauss-Kahn, Benjamin Brafman, a declarat că fostul director al Fondului Mondial Internaţional (FMI) va fi achitat de acuzaţiile de natură sexuală care au şocat lumea economică, relatează cotidianul israelian Haaretz, citat de AFP.

"Va pleda nevinovat, iar în cele din urmă va fi achitat", a declarat avocatul, în primul său interviu de când Strauss-Kahn a fost arestat, săptămâna trecută, pentru tentativă de viol. asupra unei cameriste, în hotelul Sofitel din New York.

Brafman, aflat într-o scurtă călătorie în Israel, din cauza unor obligaţii de familie, şi-a petrecut sfârşitul de săptămână în nordul Iersualimului, cu fiul său, un rabin, şi nepoţii săi. El a fost intervievat de cotidian în drum spre un eveniment, la care mergea împreună cu nepoţii săi.

Brafman, în vârstă de 62 de ani, este obişnuit cu scandaluri şi cazuri foarte mediatizate, comentează Haaretz. El l-a apărat pe Michael Jackson, pe interlopul Salvatore "Sammy the Bull" Gravano, pe "regele" jocurilor de noroc online Jay Cohen şi pe raperul Jay-Z. Un alt client de-ai săi, raperul Sean Combs, l-a poreclit "Unchiul Benny". Partenerul său din cadrul fimei de avocatură, care îl cunoştea personal pe Staruss-Kahn, este cel care i-a pus în legătură.

Avocatul a refuzat să discute detalii ale cazului şi părea iritat de materialele din presa franceză, potrivit cărora fostul director al FMI este obsedat de sex. Dar şi-a exprimat satisfacţia că a putut să spună părerea sa Departamentului de Poliţie din New York (NYPD), notând că autorităţile se află sub o puternică presiune, pentru a acţiona agresiv, atunci când se confruntă cu suspecţi celebri. Dacă Strauss-Kahn nu ar fi fost celebru şi nu ar fi fost străin, tribunalul nu ar fi cerut o cauţiune de şase milioane de dolari, a mai apreciat Brafman.

Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat pe cauţiune din închisoarea R

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum o ora
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum o ora
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

PSD a introdus în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei pentru fermieri

Ziua News acum 18 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 2 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°