Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gospodinele aleargă după prăjituri

Publicat in Adevarul, duminică 20 decembrie 2009 ·

Patiseriile fac faţă cu greu comenzilor pentru masa de Crăciun. Cozonacii şi prăjiturile gata făcute le scutesc de muncă pe gospodinele care nu au timp de gătit. Pietrencele susţin că preţurile sunt acceptabile.

Vremea orelor petrecute lângă cuptorul aragazului pentru vegherea cozonacilor este o poveste în Piatra Neamţ. Doamnele cochete, care acuză lipsa timpului, au găsit însă repede soluţia pentru a nu rămâne cu masa de Crăciun fără bunătăţile specifice.

Din lipsă de timp şi personal, unele patiserii din oraş au sistat preluările de comenzi pentru cozonaci şi prăjituri de casă, de altfel şi cele mai căutate produse în această perioadă.

Turta cu julfă, premieră în patiserii

Cei care au rămas pe baricade vor lucra fără întrerupere de Sărbători, pentru a nu-şi dezamăgi clienţii fideli. „Noi am făcut rabat de la concediu în acest an şi vom lucra în trei ture pentru a asigura permanenţa la serviciu. Nu ne permitem să lipsim pentru că avem comenzi“, a spus Daniela Toma, şef la un laborator din oraş.

Munca solicitantă este dovedită încă o dată de numărul uriaş de produse care ies din cuptoarele patiseriilor într-o singură zi. Cozonacul rămâne totuşi desertul care nu poate lipsi de pe masa niciunei gospodine. „Facem peste 200 de cozonaci pe zi. Cu toate acestea, va trebui să sporim producţia în zilele care urmează, înainte de Crăciun şi Revelion“, a adăugat Daniela Toma.

Agitaţia patiserilor se dovedeşte a fi salvarea pietrencelor care nu-şi mai permit să petreacă ore întregi în faţa cuptorului pentru a prepara dulciurile de Sărbători.

„Este de ajuns că pregătesc friptura, cârnaţii, sarmalele şi ciorba. De cozonac nu poate fi vorba, pentru că nu-mi mai ajunge timpul ca altădată. Este o metodă foarte practică şi nu cheltui mai mult decât dacă l-aş prepara singură“, a spus încântată de soluţie Diana

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°