Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursele scad pe fondul neînţelegilor privind planul de salvare a Greciei

Publicat in Adevarul, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Bursele europene pierd miercuri din terenul câştigat în cele trei şedinţe de tranzacţionare anterioare ca urmare a scăderii optimismului investitorilor referitor la capacitatea liderilor europeni pentru a ajunge la un consens privind rezolvarea crizei din zona euro.

Pe pieţele bursiere internaţionale se manifestă tendinţa de încasare a profiturilor generate de aprecierea acţiunilor. În deschiderea de azi bursele scăderea burselor era generalizată la nivelul Europei. Principalii indici bursieri scădeau la Londra cu 0,78%, la Frankfurt cu 1,2%, la Paris cu 1,15%, iar la Madrid şi Milano reducerile erau de 1%.

Acţiunile europene fuseseră susţinute ieri de entuziasmul investitorilor care se aşteptau la adoptarea rapidă a unui plan de ajutorare a statelor supraîndatorate prin crearea cât mai rapidă a Fondului de Stabilitate Europeană în valoare de 440 miliarde de euro. La sfârşitul zilei de marţi creşterile erau substanţiale, de la 4,2% la Londra, la 5,74% la Paris.

În ediţia sa de azi, Financial Times consideră că cel de-al doilea program de ajutor destinat Greciei a intrat în impas, din cauza grupului de state din zona euro care solicită creditorilor privaţi să preia o parte mai mare din reducerea datoriilor statului elen. „Relatările din presa financiară de astăzi sugerează o scindare a Uniunii Europene în privinţa soluţiilor de rezolvare a problemei datoriilor suverane, ceea ce-i dezamăgeşte pe investitori,“ a declarat analistul Babobank, Jane Gfoley, citat de Reuters.

Grecia aşteaptă deblocarea urgentă a tranşei de 8 miliarde euro din acordul total de 109 miliarde de euro, fără de care în luna octombrie va intra în incapacitate de plată. O misiune a „Trocii“, denumire sub care sunt cunoscute organismele creditoare: FMI, UE şi BCE, este aşteptată să înceapă de mâine o inspecţie fiscală la Atena.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 48 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 56 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 3 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 34 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

STS Serviciul de urgență Minivacanță cu mii de apeluri la 112, la nivel național

Ziua Constanta acum 45 minute
În perioada 1 – 6 mai a.c., la nivel național, operatorii STS au preluat și procesat 159.660 de apeluri primite la numărul de urgență 112. Din totalul acestora, 59,11% (94.383) au reprezentat cazuri de urgență și au fost transferate către agențiile

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°