360 de posturi ar trebui deblocate de Ministerul Sănătăţii numai pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă
Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a făcut ieri un apel către conducerea Primăriei Braşov de a da administraţiei judeţene terenurile pe care se află amplasate cele şase spitale pe care le-a preluat de la Ministerul Sănătăţii în cadrul procesului de descentralizare a sistemului medical. Şeful CJ spune că există posibilitatea de a fi accesate fonduri europene pentru modernizarea unităţilor medicale, precum şi pentru achiziţia unor aparaturi moderne, însă pentru a aplica trebuie să fie reglementată situaţia juridică a spitalelor, care înseamnă şi terenul de sub construcţie. „Solicit Primăriei să renunţe la terenurile de sub aceste spitale pentru a putea obţine aceste finanţări europene. Ori, dacă nu renunţă la terenuri, să aloce bani în buget pentru investiţii serioase la aceste spitale şi noi le vom ceda municipalităţii”, a spus preşedintele CJ, Aristotel Căncescu. Totodată, acesta face un apel către toţi oamenii politici să îşi mute lupta către orice fel de alte proiecte din judeţ, dar să lase în pace sistemul de sănătate, ba mai mult, să conlucreze pentru a-l scoate la liman. „Dacă nu se va face ceva pentru sistemul de sănătate braşovean promit că de săptămâna viitoare vom lupta haiduceşte. Vom pune bannere pe spitale şi vom organiza acţiuni de protest în faţa Prefecturii împreună cu sindicatele din sănătate, totul pentru a salva sistemul de sănătate braşovean”, a mai spus Aristotel Căncescu.
Lipsa personalului medical poate aduce sistemul în colaps
La începutul lunii septembrie, în cele şase spitale aflate în municipiul Braşov, care aparţin Consiliului Judeţean, există un deficit de 777 de posturi de medici, asistente şi infirmiere. Dintre acestea 360 de posturi sunt numai la Spitalul Clinic Judeţean de Urg