Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năstase: Distracţia s-a terminat, trebuie să trecem la treabă!

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 13 martie 2010 ·

Consiliul Naţional al PSD va fi în continuare condus de Adrian Năstase, care a fost reconfirmat preşedinte prin votul a 407 delegaţi, în timp ce contracandidatul său, Gheorghe Nichita, a obţinut susţinerea a 219 colegi, iar cinci voturi au fost anulate, conform rezultatelor finale.

De asemenea, Aristide Roibu rămâne în continuare trezorier al PSD, primind un nou mandat cu 591 de voturi ale delegaţilor la CN.

Adrian Năstase, reconfirmat la şefia Consiliului Naţional, a convocat noii şefi de departamente la o primă întâlnire vineri dimineaţă, spunându-le că distracţia s-a terminat şi atenţionându-i că au primit multe teme de la preşedintele partidului, Victor Ponta.

„Sunt emoţionat să vă privesc acum, la sfârşitul unei zile complicate, a unei perioade complicate şi la începutul unui drum care va fi greu şi dificil. Îi invit pe noii şefi ai departamentelor mâine dimineaţă, la ora 9.00, la sediul din Ion Ionescu de la Brad“, a spus Adrian Năstase după ce a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, anunţul său stârnind aplauze şi amuzament în sală.

„Distracţia s-a încheiat, trebuie să trecem la treabă. L-aţi ascultat pe Victor Ponta câte teme ne-a dat astăzi, câte probleme avem de rezolvat“, i-a atenţionat Năstase pe ton de glumă pe colegii care s-au arătat uşor nemulţumiţi că vor trebui să participe la o întâlnire matinală după un Consiliu Naţional care a durat până în jurul orei 21.00.

Năstase şi-a încheiat alocuţiunea povestind o întâmplare care l-a avut protagonist pe Albert Einstein. „Einstein, un foarte bun profesor, la un moment dat e abordat de asistentul lui, care îl roagă să îi dea temele pentru examen. Einstein i le dă şi după 10 minute asistentul vine şi la el şi îi spune: «Dar profesore, şi anul trecut ai dat aceeaşi întrebări». Einstein îi spune: «Da, dar între timp răspunsurile s-au schimbat». Noi trebuie să

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum o ora
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 37 minute
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 37 minute
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 3 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 3 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 2 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°