Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Haiduc a mai îmbătrânit cu un an. Acest lucru nu îl oprește să se uite insistent în decolteul fetelor

Publicat in Adevarul, marți 11 octombrie 2011 ·

Designerul de bijuterii Adrian Haiduc nu se potolește niciodată, chiar dacă înaintează în vârstă. La 31 de ani pe care i-a împlinit, astăzi, nu se lasă de petreceri deocheate și de uitat în decolteul doamnelor și domnișoarele.

Nu odată acesta a fost surprins în ipostaze nu tocmai decente, alături de femei frumoase.

Chiar dacă este căsătorit acest lucru nu l-a impiedicat niciodată să se uite în stânga și-n dreapta. Astăzi, de ziua lui are un program destul de încărcat. Ba s-a întâlnit cu prietenii, ba cu familia a ieșit la pizza, ba cu fetele pe care le agață prin cluburi și tot așa. Până acum nimic nu l-a potolit, chiar dacă se vorbește pe la colțuri, că ar avea o amantă sau că prea exagerează cu „fetițele”.

De ziua sa, designerul ne-a surprins cu o mărturisirea la care cu siguranță nu s-ar fi așteptat nimeni

„Îmi doresc foarte mult un copil”, a mărturisit Adrian Haiduc.

În ultima perioadă în preajma lui au fost Cristina Roma, proaspăta „regină a ciocolatei", Simona Traşcă, alias Pamela de România şi Cristiana Dima, protagonista unor pictoriale incendiare. Cu toate că este văzut de unii ca un fustangiu, Adrian Haiduc demonstrează că este un designer talentat. Recent el a obţinut cel de-al treilea record mondial din carieră, cu cea mai nouă creaţie a sa și anume cel mai lung cercel din lume.

Adrian Haiduc mai are în portofoliu încă două recorduri mondiale. În anul 2010 a înregistrat recordul de „aruncare în aer a unei colecţii de bijuterii”, când caţiva membri ai lotului naţional de parasutism şi opt instructori profesionişti au sărit cu paraşuta de la o altitudine de 1.300 de metri, purtând la gât bijuterii din perle şi corali.

De asemenea, în acest an i-a fost omologat cel mai lung martişor din lume, care măsoară 584,6 metri şi a fost alcătuit din sidef, perle, coral rosu, agat, jad, cristale, perle din sticlă, pene

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 51 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 20 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 32 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 3 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°