Statutul de subordonat pe care îl avea femeia în societate, în special privind educaţia, dreptul de a munci şi participarea în sfera politică, reflectă credinţele privind rolul acesteia în societate. Indiferent de statutul social, femeile secolului XIX se confruntau cu opresiuni legale, culturale sau religioase, cu scopul de a stopa emanciparea lor.
Din cauza condiţiilor grele de viaţă, a slabei dezvolătări economice a Maramureşului în secolul XIX şi a gândirii limitate, drepturile femeilor de a se implica în activităţile sociale era unul extrem de limitat. Dreptul de a munci şi mai ales tipul de munca erau strâns legate de condiţiile materiale.
Până la începutul secolului XX, femeile lucrau doar din necesitate. Marea majoritate aveau locuri de muncă care nu necesitau studii, întrucât educaţia în rândul acestora nu era considerată necesară şi nici dorită. „Sub pretextul drepturilor femeii, acestea caută defapt supremaţie asupra bărbaţilor. Dacă acest lucru se va întâmpla naţiunea nostră se va confrunta cu un mare dezastru, dacă aceste principii nesănătoase se împrăştie în rândul femeilor, dacă caută să conducă sub pretextul egalităţii, antipatia lor faţă de bărbaţi va creşte, iar bărbaţii vor pierde respectul şi admiraţia faţă de femei, de teamă de a nu avea soţii emancipate. Teama îi va împiedica să se căsătorească, să aibă copii, iar acest lucru va duce la declinul familiei, al societăţii şi al naţiunii. Din aceste motive emanciparea femeii este inamicul mortal al fiecărei naţiuni“, arată scriitorul Lorence-Kot.
La sfârşitul secolului XIX, în Maramureş, majoritatea locurilor de muncă destinate femeilor erau de menajere sau bucătărese, cu remuneraţii foarte mici. Un studiu realizat de sociologul maghiar Viktor Karady a evidenţiat faptul că majoritatea femeilor care lucrau ca şi menajere erau în general tinere, venite din alte