Pe Matei Vişniec, braşovenii îl cunosc după spectacolele puse în scenă la Teatrul „Sică Alexandrescu”. Vineri seara au avut ocazia să-l vadă în carne şi oase, în cadrul întâlnirii „O oră cu Matei Vişniec”, eveniment organizat la „Casa Baiulescu”, în cadrul serilor Bariţiu. După o prezentare a biografiei sale şi prezentarea celor trei volume recent apărute pe piaţă („La masă cu Marx”, „Scrisori către o prinţesă chineză” şi „Dezordinea preventivă”, Matei Vişniec a povestit publicului – format, în mare parte, din profesori şi foşti sau actuali studenţi la Litere – despre debutul său, despre Cenaclul de Luni, condus de Nicolae Manolescu, dar şi despre scris – profesie şi pasiune.

„Îmi dau seama c-am scris prea mult. De 45 de ani tot scriu, prin 77 am început să scriu teatru. Dar am zis că sunt prea dependent de regizor, aşa că m-am supărat şi m-am întors la roman. Sunt într-o continuă căutare. Am scris apoi în limba franceză. Însă poezia e mult prea viscerală pentru limba franceză. Am zis să scriu în limba română. Apoi am scris şi poezie în limba franceză. Este o totală învălmăşeală, dar în toată această situaţie există o axă – scriu în fiecare zi. Lucrez în fiecare zi cu mizeria lumii. Făcând acelaşi lucru ani în şir, ca jurnalist, ajungi să crezi că lumea nu are şansă. Dar aşa mă răzbun. Scriu. Scriitorul se răzbună pe jurnalist, iar scriitorul rămâne un optimist. Trebuie să scrii ca şi cum ar exista o busolă morală. Iar în această ecuaţie se tot adună cărţi”, a declarat Matei Vişniec, dramaturg, poet, romancier şi jurnalist, plecat în 1987 în Franţa, unde a cerut azil politic.

Matei Vişniec a mai vorbit publicului şi despre începutul carierei sale în Franţa, unde ajunsese având slabe cunoştinţe de limbă franceză, despre şansa oferită de lumea teatrelor mici şi despre experienţele japoneze ale dramaturgului.

„Citadela sufletului meu”, prezen