Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova în 2011: Pasaje, Water Park şi ambuteiaje. Află ce investiţii demarează primăria anul acesta

Publicat in Adevarul, luni 3 ianuarie 2011 ·

Primăria Craiova vrea să demareze anul acesta investiţii importante de infrastructură, dar şi de agrement. Cei care vor avea de suferit odată cu nceperea lucrărilor sunt conducătorii auto. Trafi cul va deveni un calvar după ce autorităţile vor închide mai multe străzi principale.

Anul 2011 se anunţă a fi unul prosper pentru municipalitatea craioveană, luând în calcul proiectele pe care şi-au propus edilii să le realizeze. Dacă acestea vor fi duse la bun sfârşit în termen util, infrastructura Băniei va avea foarte mult de câştigat. Pentru că bugetul este unul de austeritate, la fel ca anul trecut, edilii au mizat pe fondurile europene.

Fără bani de la Uniune, probabil că autorităţile nici n-ar fi îndrăznit să viseze la modernizările de infrastructură în anul acesta. Două proiecte viabile pentru anul acesta sunt cele din centrul oraşulul. Lucrările la pasajul suprateran, care va lega Calea Bucureşti şi bulevardul Nicolae Titulescu peste interecţia de la kilometrul zero, ar putea demara în vara aceasta. În prezent, proiecul se află pe masa europenilor, propus spre aprobare.

Străzile închise, probă de răbdare

Pe lângă investiţia de 14 milioane de euro, municipalitatea intenţionează să demareze în 2011 lucrările la pasajul subteran care va lega bulevardul Carol I cu strada Arieş, pe sub strada A.I. Cuza. Proiectul final în valoare de 16 milioane de euro a fost aprobat de Consiliul Local Craiova urmând să fie propus spre aprobare Agenţiei de Dezvoltare Regională Oltenia. O altă investiţie din inima oraşului este revitalizarea centrului istoric. Documentaţia deja a fost întocmită, votul aleşilor locali a fost dat, urmând ca şi acest proiect de 20 milioane de euro să fie depus pentru aprobare.

Autorităţile craiovene îşi doresc să pornească cele trei lucrări simultan, pentru ca perioada în care străzile vor fi închise să fie cât mai scurtă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 4 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 3 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 7 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°