Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal la comemorarea eroilor revoluţiei din Ploieşti FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, joi 22 decembrie 2011 · ·

Revoluţionarii din Ploieşti au boicotat, joi, manifestările dedicate evenimentelor din decembrie 1989. Ca semn de protest faţă de ignoranţa guvernanţilor, revoluţionarii au făcut un cordon uman în jurul Monumentului Revoluţiei şi nu au permis ca Prefectura, Consiliul Judeţean sau partidele politice să depună coroane de flori

Aproape 50 de revoluţionarii au depus coroane la monumentul dedicat revoluţiei şi au creat un lanţ uman în jurul acestuia împiedicându-l pe prefect şi pe reprezentanţii altor instituţii şi partide să depună coroane. Jandarmii au încercat să elibereze culoarul dar după câteva telefoane primite au renunţat. Prefectul Adrian Dobre a renunţat de asemenea să mai depună coroana, lăsând-o la intrare în Palatul Administrativ. Revoluţionarii au permis doar reprezentanţilor MApN şi ai Jandarmeriei să depună coroanele de flori şi au stat de pază în jurul monumentului, pe durata defilării Gărzii de onoare. Nici măcar coroana din partea Inspectoratului de Poliţie Prahova nu a fost acceptată, revoluţionarii asimilându-i pe poliţişti cu foştii miliţieni ai regimului comunist. Şeful IJP Prahova, comisarul Bogdan Despescu, a fost nevoit să facă cale întoarsă. „Refuzăm coroana prefectului, ca reprezentant al unui Guvern cu care am încercat să discutăm dar care nu ne-a băgat în seamă. Am luptat pentru libertate şi democraţie, iar acum suntem bătaia de joc a unor guvernanţi vremelnici", a strigat Petre Pascu, vicepreşedintele unei asociaţii de revoluţionari. „Nu înţelegem de ce o lege promulgată de către Parlament şi Preşedinte, precum Legea 341, poate fi ştearsă cu buretele", ne-a spus un alt revoluţionar. Click pe imagini pentru FOTOGALERIE

„Respect revoluţionarii care au făcut posibil ca în ziua de azi să fim liberi şi să ne exprimăm liber", s-a mulţumit să declare prefectul Adrian Dobre. De asemenea, revoluţionarii au început să strige, reproşân

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 6 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°