Anunţul privind radierea pe viaţă a lui Lance Armstrong din ciclismul profesionist nu a avut un impact negativ asupra fundaţiei sportivului de luptă împotriva cancerului, Livestrong, care a primit, vineri, o cantitate record de donaţii, informează AFP.
"Mulţumim tuturor susţinătorilor extraordinari ai Livestrong, din întreaga lume", a postat pe Twitter sportivul în vârstă de 40 de ani. "Donaţiile de vineri sunt de 25 de ori mai mari decât cele de joi. Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc!", a adăugat Armstrong.
Doug Ulman, director executiv al fundaţiei lui Armstrong, a declarat pentru postul ESPN că vineri s-au făcut 411 donaţii în valoare totală de 78.000 de dolari. Într-o zi obişnuită, se fac în jur de 45 de donaţii în valoare totală de 3.200 de dolari.
Rutierul Lance Armstrong a primit interdicţie pe viaţă şi a fost deposedat de toate rezultatele sportive obţinute din 1998 până în prezent, între care şi şapte victorii în Turul Franţei, a anunţat, vineri, Agenţia Americană Antidoping (USADA).
Anunţul a survenit la scurt timp după ce rutierul, retras din activitate în 2011, a declarat că renunţă la lupta judiciară cu USADA, care îl acuză de dopaj de-a lungul carierei sale. Armstrong, care şi-a reafirmat, joi, nevinovăţia, a luat acestă decizie după ce tribunalul federal din Austin, Texas, i-a respins, luni, recursul formulat împotriva USADA, ceea ce a permis agenţiei antidoping să-şi continue ancheta cu privire la sportivul de 40 de ani.
Agenţia antidoping l-a acuzat pe Armstrong că a utilizat substanţe interzise, printre care EPO şi steroizi, precum şi transfuzii sangvine, începând din 1996. Americanul, care s-a retras anul trecut din activitate, a depus plângere la un tribunal federal încercând să oprească ancheta USADA, însă a pierdut.
Agenţia antidoping din SUA a primit undă verde, la finalul lu