Controversata lansarea a unei rachete de către Coreea de Nord, care trebuia să amplaseze un satelit pe orbită, a fost un eşec total, după ce aceasta s-a dezintegrat la scurt timp de la decolare.
Racheta balistică a parcurs, în aproximativ un minut, 120 de kilometri, după care s-a dezintegrat în 20 de fragmente şi s-a prăbuşit în Marea Galbenă, în vestul peninsulei coreene. "Satelitul de observare a Pământului nu a reuşit să intre pe orbita prestabilită. Oameni de ştiinţă, tehnicieni şi experţi cercetează acum cauza eşecului", a fost anunţul televiziunii de stat din Coreea de Nord.
Această recunoaştere a eşecului a fost una neobişnuită din partea regimului nord-coreean, din moment ce acesta a fost văzut de către cei 23 de milioane de oameni care au acces doar la ştirile controlate de stat. O lansare similară, care a eşuat în 2009, a fost declarată drept un succes de Coreea de Nord. Coreea de Sud şi SUA au confirmat eşecul.
Lansarea de vineri a încălcat termenii unui acord de ajutor încheiat recent cu Statele Unite, dar şi sancţiunile din partea ONU. Washington, Tokyo şi Seul au emis avertăzări şi au spus că-şi vor intensifica vigilenţa. SUA vor anula livrările a mii de tone de alimente destinate Coreei de Nord, ca răspuns la testul efectuat astăzi, a declarat un oficial al administraţiei Obama. Liderii internaţionali au avertizat Phenianul să renunţe la planurile de lansare, dar statuş a refuzat să dea înapoi, afirmând că operaţiunea are scopuri paşnice.
"În ciuda eşecului lansării rachetei, acţiune provocatoare a Coreei de Nord ameninţă securitatea regională, încalcă dreptul internaţional şi contravine propriilor sale angajamente recente", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, potrivit Reuters. Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă, vineri, pentru a decide etapele următoare în cazul Coreei.