Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facultatea de Farmacie de la "Al.I. Cuza" nu a primit autorizare

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 19 iulie 2008 ·

ARACIS a respins joi dosarul de autorizare provizorie pe motiv ca nu sint indeplinite conditiile specifice invatamintului medical. La Universitatea "Al.I. Cuza" nu va functiona din acest an o facultate de farmacie. Dosarul pentru autorizarea provizorie a acestei specializari a fost respins joi de Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii in Invatamintul Superior (ARACIS). "Nu au primit aprobare pentru ca nu indeplinesc conditiile de cadre didactice, dosare si organizare specifice standardelor unei universitati medicale", a declarat prof.dr. Ioan Curtu, presedintele ARACIS. Universitatea "Cuza" a trimis dosarul pentru specializarea Farmacie in luna decembrie a anului trecut. Desi in planul initial al reprezentantilor universitatii era prevazuta si o specializare de Medicina, la aceasta idee s-a renuntat ulterior si dosarul nu a mai fost trimis la ARACIS. "Dosarul de medicina n-a mai fost trimis pentru ca intre timp Senatul a aprobat infiintarea unui consortiu cu Universitatea de Medicina si Farmacie", a declarat conf.dr. Dumitru Ginju, decanul Facultatii de Chimie. Cit priveste facultatea de farmacie, aceasta fusese conceputa cu studii de licenta de trei ani, plus inca doi ani de master, asadar in conformitate cu sistemul Bologna. "Ideea a fost preluata de la Universitatea Ludwig-Maximilian, din Munchen, Germania, care este in top 100. Cred ca ideea contravine intr-un fel cu sistemul de invatamint de medicina romanesc", a declarat profesorul Ginju. Tot el a mai precizat ca neregulile sesizate de comisia ARACIS au fost transmise institutiei lunea trecuta, cind a fost efectuata vizita expertilor. "Am inteles ca lipsea o conventie de practica intre Universitatea «Cuza» si Colegiul Farmacistilor, pentru practica anuala in farmacii, si o alta conventie pentru disciplina anatomie. De asemenea, au mai precizat ca nu erau delimitate spatii speciale: laboratoare, sali de curs

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Ziua mamei, sărbătorită pe 5 mai în România

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, în România, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită în anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia în fiecare an, în prima duminică a lunii mai. Potrivit acestei legi, în R

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°