După ce corespondentul Foreign Policy Anna Badkhen a cântărit hărţi şi rute pentru a ajunge în siguranţă în Kabul, a fost întâmpinată de un localnic cu un sfat prietenesc: "Nici să nu vă gândiţi să mergeţi pe şosea!".
Ediţia din 2009 a hărţilor Nelles marchează crestele de munţi impunătoare ale Afganistanului, râurile sale dătătoare de viaţă, câteva repere istorice şi toate arterele importante sau mai puţin importante (unele dintre ele sunt doar întinderi de deşert sau rute paralele scobite în munţii abrupti de generaţii de automobilişti) ale ţinutului asiatic.
Dar când i-am arătat unui muncitor afgan ruta pe care vreau să o parcurg pentru a ajunge la Kabul, cea care traversează Hindu Kush şi coboară în câmpiile din nordul Afganistanului, acesta scutură din cap: Acest drum este în afara limitelor, relatează reporterul Foreign Policy.
El ştie că harta nu arată - că fiecare creasta de-a lungul drumului poate fi o linie de foc, fiecare defileu, o ambuscadă, fiecare vale, decor pentru un masacru.
Ultima oară când am fost aici, nordul Afganistanului era considerat cea mai sigură parte a ţării. Puteai lua un taxi din Mazar-e-Sharif până la Kabul; puteai opri pentru un kebab de miel la o cafenea de la marginea drumului, iar dacă te-ai fi decis să stai la un "chaikhana" cu 15 dolari pe noapte, atunci singura grijă ar fi fost păduchii, şi nu răpitorii.
Între 2001 şi 2004, am călătorit foarte mult prin partea de nord a Afganistanului - atât în timpul războiului fratricid între trupele guvernamentale talibane şi rebelii Alianţei Nordice Anti-talibane, cât şi după căderea regimului islamic, îşi aminteşte corespondetul FP.
Odată ce talibanii au fost alungaţi, rezidenţii, încleştaţi de sărăcie, au continuat să moară din cauza foametei sau a bolilor, procentul de alfabetizare în rândul femeilor a rămas la o singură cifră, copiii au continua
