Liberalizarea pieţei de gaze are nevoie dincolo de o legislaţie corespunzătoare, de o cultură specifică, de metode de comunicare, de transparenţă, activităţi care nu sunt promovate, întreţinute si conduse de nici una din instituţile statului roman. Gazele naturale, după cum arată diverse izvoare istorice erau cunocute din cele mai vechi timpuri, diverse popoare încă din antichitate au încercat să le folosească – iluminatul templelor (Anul 50îH., în Roma, templul Vestei, zeiţa pământului, Azerbadjan - templul Zoroastrian), incalzirea apei de mare în vederea precipitării sării (Anul 150 d.H. în China, în Sichuan), despre o valorificare a gazelor naturale se poate vorbi mult mai târziu. În majoritatea ţărilor din lume, excepţie făcând SUA şi România, piaţa gazelor naturale s-a dezvoltat pe o piaţă a gazelor manufacturiale, prin substituirea parţială (Germania, Franţa) sau totală (Ungaria) a acestora. Dezvoltarea gazelor manufacturiale sunt strâns legate de revoluţia industrială din Anglia şi exploatăriile de cărbune, cu toate că acest produs era cunoscut încă din 1609, când Jan Baptista van Helmont (Belgia) a identificat un “vapor” sau “spirit” produs prin încălzirea lemnului şi cărbunelui, denumindu-l gaz: “Hunc spiritum, icognitum hactenus, novo nomine gas voco” (Acestui spirit, până acum necunoscut, îi dau noul nume de gaze). Gazele manufacturiale au constituit primele gaze folosite ca şi combustibil sau pentru iluminare pe scară largă, obţinându-se printr-un procedeu de insuflare a aerului peste cărbune încins. Între anii 1783 - 1816 înMarea Britanie a luat fiinţă prima piaţă de gaze manufacturiale din lume. Ulterior pieţe de gaze manufacturiale se dezvoltă şi în alte ţări din lume: Franţa (1819), Germania (1825), Austria (1833), Rusia (1835), Cuba (1844), Spania (1845), Canada (1847), N