Fostul comisar european pe Justiţie, cel care ne-a împuiat capul despre cât era de pricepută prietena sa, doamna Monica Macovei (doamna aceea care dansa pe masă pe la chefuri) a ajuns ministru de Justiţie la el acasă, în Italia. Şi de acolo face mare caz de infracţiunile pe care le comit românii.

Frattini ştie foarte bine că românii la care se referă el sunt, de fapt, romi, dar asta nu-l încurcă prea tare.

La vremuri de criză se poartă ţapii ispăşitori. Şi cum Italia trece printr-o perioadă mai grea, ce tactică mai bună decât asta poate să adopte guvernul condus de preacinstitul Berlusconi, decât că românii sunt de vină pentru tot ceea ce merge rău în Italia. Iar dacă nu pentru tot, măcar pentru ce sare mai tare în ochi şi irită mai mult: hoţiile, violurile, crimele. Iar aici - să dăm Cezarului ce-i al Cezarului - nimeni nu poate să conteste că suntem buni. Că avem talente native pe care mediul şi conjuctura le-au stimulat şi le-au perfecţionat. Aici, infractorii noştri sunt mai buni decât ai lor. Asta poate să nască şi o oarecare invidie, din partea reprezentanţilor unei ţări care a avut, o bună periodă de timp, renumele de cel mai mare exportator de criminalitate organizată.

Primii care au beneficiat de „exporturile” italiene au fost americanii, peste Ocean, Mafia şi Cosa Nostra găsind un teren prielnic de afirmare. Prin anii 1950-1960, când Italia o ducea la fel de prost ca România din 1990, milioane de broscari au împânzit Europa, speriindu-i pe nemţi, pe elveţieni şi pe alţi oameni mai aşezaţi, care ajunseseră în faza de a avea nevoie de mână de lucru ieftină pentru treburile pe care ei înşişi nu mai erau dispuşi să le facă, cu infracţiunile lor de toate soiurile.

Nu-mi amintesc ca pe atunci vreun guvern să fi cerut ceea ce ne cere nouă acum Frattini: italieni, ţineţi-vă criminalii acasă! Acest domn ministru pe care, după ideile sale,