Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa îşi ia liber pentru a doua zi de vizită în Brazilia, cu ocazia Zilelor Mondiale ale Tineretului

Publicat in Adevarul, marți 23 iulie 2013 ·

Papa Francisc şi-a luat marţi o zi de odihnă binemeritată, după o zi dificilă de sosire la Rio de Janeiro, în timp ce sute de mii de tineri sunt aşteptaţi pe plaja Copacabana pentru deschiderea oficială a Zilelor Mondiale ale Tineretului, relatează AFP.

Francisc, care realizează prima sa vizită în străinătate în calitate de Papă, a fost întâmpinat cu aplauze şi entuziasm de către mulţime. Totuşi, venirea sa în Brazilia a fost marcată luni seara de incidente violente împotriva unei vieţi costisitoare şi a corupţiei din stat.

Papa, în vârstă de 76 de ani, nu are întâlniri planificate pentru ziua de marţi.

El va rămâne în liniştea şi verdeaţa de la reşedinţa din Sumare, la înălţimile oraşului Rio de Janeiro. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, a anunţat că Papa se poate întâlni cu cine doreşte.

Mesa de deschidere cu ocazia Zilelor Mondiale ale Tineretului (ZMT), pregătirile pentru care au durat mai multe săptămâni pe teritoriul întregii ţări, va fi ţinută marţi seara de către arhiepiscopul Orani Joao Tempesta pe plaja Copacabana.

Aproximativ 1,5 milioane de tineri pelerini, veniţi din 170 de state, sunt aşteptaţi marţi pentru a sărbători cea de-a 18-a ediţie a ZMT.

Papa, care pledează pentru revenirea la o Biserică misionară, i-a îndemnat pe tineri să preia torţa lui Hristos, în cadrul unei recepţii de bun venit, care a avut loc la palatul guvernatorului din Rio de Janeiro, în prezenţa preşedintelui brazilian Dilma Rousseff.

Din cauza că este aşteptată o mulţime imensă de tineri la slujba de la Copacabana, au impuse măsuri de securitate drastice. Aproximativ 30.000 de poliţişti şi militari au fost mobilizaţi pentru securitatea Papei şi pentru o desfăşurare bună a ZMT.

Poliţia a dispersat manifestanţii cu gaze lacrimogene, luni seara, după întâlnirea Papei Francisc cu preşedint

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 2 ore
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 58 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 9 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 14 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 38 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei. Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°