O femeie din Braşov a reclamat că rata la creditul autoi-a fost majorată de la o lună la alta cu 46 de euro. Peste patru milioane de români au credite. Odată cu majorarea comisioanelor sau a dobânzilor, reclamaţiile au început să curgă la Oficiile pentru Protecţia Consumatorilor. Tot mai mulţi oameni nemulţumiţi de serviciile bancare au depus reclamaţii în ultima săptămână la Oficiile Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor. Şi asta după ce au plătit rate cu mult mai mari decât erau stabilite în momentul semnării contractului.
Oamenii se plâng că nu au cu ce achita creditele, iar unii vor să dea băncile în judecată. Numai în ultima săptămână, 15 reclamaţii privind instrumentarea creditelor acordate de bănci au fost depuse la OJPC Braşov.
Unul dintre clienţii nemulţumiţi este Cornelia Pârvu, o femeie care a împrumutat bani pentru a-şi cumpăra o maşină. Femeia a fost adusă la disperare când a aflat cât are de plătit după majorarea ratei de la o lună la alta de către bancă. « M-am trezit că mi-a crescut foarte mult rata, cu peste 30%.
Acum plătesc cu 46 de euro în plus faţă de luna precedentă, nu-mi permit aşa ceva!”, a spus Cornelia Pârvu. Braşoveanca a mai precizat că nu este dispusă să achite această sumă în plus şi că este pregătită să îşi apere drepturile în faţa instanţelor de judecată.
Potrivit directorului OJPC Braşov, Iulian Mara, „în ultima săptămână au fost situa ţii reclamate de către consumatori în care s-a ajuns la modificarea ratelor lunare cu 30, 40 sau chiar 50%”.
De 20 de ori mai multe reclamaţii
Dacă în primele luni ale anului la OJPC Brăila ajungea în medie cam un client al băncilor nemulţumit, acum, doar în ultima săptămână au fost peste 20.
În principal, oamenii se plâng de creşterea nejustificată a dobânzilor, dar şi de faptul că banca nu le-a pus