Muzele iernii, cele care scriau altadata, cu cornul de aur al cerbilor, pe zapada, magice versuri, compun azi, cazute in mediocritate, cel mai neinspirat pastel de Sarbatori.
Muzele iernii, cele care scriau altadata, cu cornul de aur al cerbilor, pe zapada, magice versuri, compun azi, cazute in mediocritate, cel mai neinspirat pastel de Sarbatori. Pacat. Rareori am trait o iarna mai mohorata. Bucurestii, cu tot sclipiciul artificial de pe centru, arata prafuit si scalamb. Animatia cumparaturilor nu face decat sa ridice zatul de tarana si praf de pe trotuare. Unde sunt, ma intreb si eu asemeni poetului, zapezile de altadata? Fara zapezi, iarna la oras e o catea castrata, careia i-au fost extirpate nu numai bucuria dragostei, ci si sansa, tehnologic mai simpla, a imperecherii.
Ma intorc, de voie, de nevoie, la gazetarie si politica, obligate la un concubinaj care nu le aduce cine stie ce impliniri. Doua-trei scene recoltate in aceste zile din televizor mi-au adancit dezgustul pentru siloasa lor dependenta reciproca. Domnul Traian Basescu, presedintele ales, apare gafaind pe platoul dintre Intercontinental si Teatrul National. Cantase colinde Hrusca. N-am apucat, se plange presedintele, decat ultimul colind. Venise in graba cu masina personala. Lumea mai voia Hrusca. Hrusca insa obosise. Ragusise chiar. Il roaga presedintele sa mai cante. Hrusca se suie din nou pe scena. Hrusca interpreteaza colinde cu vocea presedintelui. Parca ar canta Basescu. Spectatorii aplauda. Ar trebui sa merg sa-mi vad mama la Sangeru. Cum ar fi sa-mi aranjez o echipa de filmare si sa arat lumii (platesc un spatiu publicitar pentru asta) cum aduce poetul Avramescu portocale mamei sale de Craciun? Cand scriu aceste randuri n-am ingurgitat carnati de porc si piftii. Si totusi ma incearca asa, un fel de greata.
Nu-l mai aplauda pe cantaret, ci pe presedinte. O intrebare. Da