Grupările de huligani sunt parte integrantă a protecţiei oricărui regim care ”se respectă”, şi asta nu de ieri de azi, indiferent că se numesc ultraşi ori altfel, că sunt suporteri de fotbal sau bişniţari ori tîlhari de drumul mare. Metoda e aceeaşi, diversiunile sunt identice, iar scopul, şi el, unul singur: salvarea puterii de pericolul manifestaţiilor de stradă, potrivit inpolitics.ro
De două zile, ecranele televizoarelor sunt invadate de imaginile cutremurătoare ale războiului de stradă produs de indivizi neidentificaţi, cu fulare pe feţe şi glugi pe capete, care se dedau unor violenţe de nedescris şi strigă din toţi bojocii ”Jos Băsescu”.
Violenţele au izbucnit cam la o zi-două după ce a devenit clar pentru toată lumea că scînteia Arafat a aprins un butoi cu pulbere mai mare decît îşi imagina cineva iniţial.
Cine sunt ultraşii, băieţii care aruncă dale din asfalt şi se opun, zice-se, actualului regim?
Sunt oameni plătiţi de opoziţie ca să răstoarne un regim democratic, ales de popor, şi să aducă mai devreme la putere scursurile de Ponta, Antonescu şi Voiculescu. şi, mai ales, sunt indivizi instigaţi de Antenele nenorocite ale lui Felix şi de televiziunile lui Vîntu şi Ghiţă.
Cel puţin aşa sună răspunsul prompt pe care îl furnizează, tot de vreo două zile, puţinele organe media pro-putere care au mai rămas.
Să vedem dacă, într-adevăr, aşa or sta lucrurile.
Să ne întoarcem în timp cu un deceniu şi mai bine, pe vremea cînd rapoartele de activitate anuale ale SRI avertizau discret, între altele, asupra cristalizării unor forţe oculte de manevră în ce priveşte conflictele de stradă, deghizate, cel mai adesea, în echipe de suporteri ai unui club de fotbal ori altul.
Acum doi ani, un raport al institutului sociologic IRES, al lui Vasile Dîncu, avertiza în premieră pentru marele public, asupra existen