Demult, tare demult, pe vremea când copiii nu reprezentau un target pentru marile companii care produc jocuri electronice, bucuriile copilăriei arătau altfel, purtau alte nume şi aveau alte reguli. Scriitorul Tudor Pamfile (1883-1923) a publicat în anul 1907, sub egida Academiei Române, un studiu amplu numit "Jocurile copilăriei". Datorită lui putem afla cum se jucau copiii din România în urmă cu aproape 100 de ani.

Tudor Pamfile a căutat să cuprindă în cartea sa tot ceea ce însemna joc şi bucurie în viaţa copiilor de pe meleagurile noastre la început de secol XX, de la distracţia ţâncilor care scurmă în ţărână şi până la flăcăii care fac glume pe la nunţi şi pe la priveghiuri.

Între jocurile copiilor de acum 100 de ani se numărau şi câteva care au supravieţuit până astăzi, precum v-aţi ascunselea (numită pe atunci "de-a cucul") sau bâza (care se numea "de-a leafa"), dar majoritatea dintre ele au dispărut aproape complet odată cu trecerea timpului.

Iată o parte a jocurilor practicate de copiii de odinioară, aşa cum apar descrise în cartea lui Tudor Pamfile din anul 1907:

Baba şi uncheşul, care se joacă pe la priveghiuri. „Baba şi uncheşul, rătăciţi fiind, se caută prin lume unul pe altul şi poposind în casa cu mortul se tocmeşte uncheşul la coasă. Şi atâta coseşte uncheşul cu un ciomag prin dreapta şi prin stânga, de cotonogeşte pe cei de prin prejur".

De-a butea cu curechiu sau, în traducerea limbajului de azi, „de-a putina cu varză". "Cel care ţine în braţe se cheamă bute, iar ceilalţi curechi. Unul însă e liber şi apropiindu-se de bute zice: «Am venit să-mi dai o căpăţână de curechiu». «Despre mine numai de vei putea scoate, căci e foarte îngheţat». Acesta se trudeşte să scoată din şir pe unul. Dacă poate vine şi a doua oară, slujindu-i la scoaterea căpăţânii şi cel deja scos. Jocul urmează".

De-a dracu-n cânepă. „Mai mulţ