Liderii europeni se tem că Moscova va folosi arma energetică pentru a se răzbuna Ceea ce toată lumea a vrut să evite şi nimeni nu a reuşit s-a întâmplat: Rusia foloseşte energia
Liderii europeni se tem că Moscova va folosi arma energetică pentru a se răzbuna
Ceea ce toată lumea a vrut să evite şi nimeni nu a reuşit s-a întâmplat: Rusia foloseşte energia drept armă şi element de şantaj la adresa Uniunii Europene.
Pentru a ajunge la un punct de vedere european comun privind eventuale sancţiuni împotriva Moscovei, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a convocat azi, la Bruxelles un summit extraordinar la solicitarea mai multor state membre ale Uniunii.
Misiunea sa este destul de dificilă câtă vreme există deja două tabere în sânul UE: cea care susţine adoptarea unui ton mai ferm împotriva Rusiei - grup din care fac parte Polonia, ţările baltice, Suedia şi Marea Britanie, şi al doilea, din care fac parte Franţa, Germania, Italia, Grecia, Belgia, Olanda şi Luxemburg - care nu doresc încă sancţiuni contra Moscovei.
Explicaţia e simplă, după cum declară surse diplomatice din Bruxelles: ţările europene se tem că Moscova le va închide robinetul cu gaze naturale.
Vize şi ajutor financiar pentru Georgia
Pentru moment, ambasadorii statelor membre, reuniţi la Bruxelles în perspectiva summitului, au reuşit doar să convină asupra suplimentării ajutorului pentru reconstrucţia şi pentru economia Georgiei afectate de război.
Ca atare, este de aşteptat începerea de negocieri pentru crearea unei zone de liber-schimb, potrivit unor surse diplomatice.
Totodată, ţările europene vor lansa discuţii pentru facilitarea regimului vizelor pentru georgieni şi vor trimite în următoarele săptămâni o misiune civilă de observatori în Georgia.
UE doreşte să demonstreze la summitul de azi "că există o voinţă convergentă", potrivit unu