Este mult mai răspîndit decît eroismul spectaculos, dar, bineînţeles, rămîne aproape anonim; şi, totuşi, datorită eroismului discret lumea merge înainte, iar Sodoma şi Gomora sînt periodic salvate.

Oamenii, de regulă, privesc înainte şi îşi planifică viaţa; există însă şi oameni care privesc mai ales în urmă, cu obstinaţie, cu eroism. Au ales să contemple trecutul şi se consacră acestei acţiuni - la început, dintr-o pornire sentimental-culturală, apoi existenţială. Ei contrazic programatic majoritatea semenilor lor şi înoată mereu contra curentului; la bursa succesului imediat, sînt perdanţi din pornire; dar la cea a succesului de durată? În această privinţă, doar istoria, adică timpul lung, poate răspunde.

Au trebuit să treacă mulţi ani de întîlniri sporadice şi a trebuit să-i citesc multe cărţi pentru a-mi da seama ce fel de om este Paul Miron, emblematicul savant româno-german. A privit întotdeauna în urmă cu durere. De peste 60 de ani repetă gestul, de cînd a fugit din calea trupelor sovietice, lăsînd România departe, şi pînă astăzi. În primăvara lui 1944, privea peste umăr la ţara care se îndepărta; astăzi, priveşte cu ochi de prozator la cei 60 de ani de istorie parcursă, adică la cea mai dramatică şi mai zbuciumată perioadă din ultimele secole.

Ajuns profesor în Germania Federală (după peripeţii şi aventuri care - vedem abia astăzi! - meritau din plin să fie povestite), Paul Miron s-a consacrat din primul an de exil unei sarcini primordiale, înţelese ca un soi de angajament personal: aceea de a face cunoscute în străinătate limba şi cultura română. De la teza de doctorat din 1954 despre Structura tipologică a limbii române şi pînă la monumentala ediţie a Bibliei vechi româneşti, începută în 1989, parcursul se urmăreşte cu uşurinţă. Tot ceea ce a scris Paul Miron în domeniul filologic se revendică din privirea ate