Octavian Grecu, zis „Butoane“, a girat cu trei vile, în valoare de 453.000 de euro, pentru ca fiica şi ginerele senatorului Cezar Măgureanu să poată obţine un credit de 300.000 de euro.
UPDATE "Butoane" şi-ar putea pierde vilele pentru senatorul Măgureanu
Cu două zile în urmă, senatorul UNPR de Giurgiu Cezar Măgureanu minţea pe toate posturile de televiziune, că nu are o relaţie specială cu Octavian Grecu, zis „Butoane", cel mai temut interlop din judeţ, şi că ar fi ajuns întâmplător la aniversarea acestuia, din 2009.„Nu era nicio nuntă a lui Grecu, era ziua lui de naştere. Am fost invitat telefonic, nu am vrut să mă duc, dar am oprit la benzinărie să alimentez maşina şi câţiva din anturajul lui au venit la mine: domnul senator, haideţi că e ziua lui Grecu Octavian, haideţi să ne faceţi şi nouă fală. Aşa zic ţiganii. Ce să mai zic?", susţinea senatorul Cezar Măgureanu. Documentele stocate în Arhiva electronică de garanţii reale imobiliare îl contrazic însă. Între familia sa şi cea a interlopului există relaţii financiare.
„Butoane" salvează afacerea lui Măgureanu
Intrat în insolvenţă, Sorin Adrian Gazdac, ginerele lui Cezar Măgureanu, a încercat să obţină un credit bancar de 300.000 de euro pentru firma sa, Danubius Food SRL. Şi, pentru că valoarea creditului era mult mai mare decât bunurile cu care putea garanta, în ajutor i-a sărit nimeni altul decât Octavian Grecu, zis „Butoane", liderul clanului care conduce de ani buni oraşul Giurgiu. Pentru fiica prietenului său din copilărie, senatorul Măgureanu, „Butoane" a pus la bătaie trei vile, în valoare de 453.000 de euro. Chiar şi poliţele de asigurare pe vile au intrat sub gaj, pentru ca, în cazul unor avarii, banca să-şi recupereze banii.
Pe de altă parte, Raluca şi Sorin Gazdac au girat cu toate bunurile celor două firme pe care le controlează, Danubius Food şi Vega