Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În cazul modernizării Spitalului Mârzescu, consilierii PD-L sunt mulţumiţi că ideea lor este aprecia

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 19 februarie 2008 ·

Consilierul local PD-L Laura Ştefănescu s-a declarat mulţumită, ieri, de faptul că preşedintele Consiliului Judeţean a apreciat ideea pe care primarul George Scripcaru şi consilierii PD-L au avut-o în luna iunie 2007, când au propus refacerea totală a actualului Spital Mărzescu. „Suntem mulţumiţi şi plăcut surprinşi totodată să aflăm că acum, pe prima sută de metri a campaniei electorale, oponenţii noştri apreciază ideea pe care noi am lansat-o anul trecut, în luna iunie. Este adevărat, noi am propus atunci să refacem în totalitate spitalul cu bani de la bugetul local, iar cei de la Consiliul Judeţean vor să ia împrumut 4 milioane de euro. Mai bine, cu acei bani ar face sisteme de apă şi canal măcar în câteva localităţi ale judeţului sau ar repara unele drumuri judeţene”, a spus Laura Ştefănescu. Mai mult, consilierul local PD-L este de părere că ar trebui ca preşedintele CJ, Aristotel Căncescu, să facă toate diligenţele necesare pentru realizarea celor două spitale de la Hărman. „Cred că mult mai important ar fi ca domnul Căncescu să se preocupe de cele două spitale proiectate a se face între Braşov şi Hărman. Dânsul are pârghiile necesare, atât pentru spitalul cu spaniolii, pentru care şi Consiliul Local a deschis linie bugetară, cât şi pentru spitalul promis de Ministerul Sănătăţii, care este condus tot de un liberal”, a completat Laura Ştefănescu. Pe marginea ideii de demolare şi realizare a unui nou spital în locul actualului Mârzescu, consilierul local PD-L, Ladislau Hathazi, a ţinut să spună că la momentul în care primarul George Scripcaru a propus ca municipiul să refacă spitalul toţi consilierii locali PNL, majoritatea medici, au votat împotrivă. „Acum înţelegem de ce au votat împotrivă atunci. Aşa că noi, şacalii de la municipiu, cum ne-a numit domnul Căncescu, întrebăm jmenarii de la Consiliul Judeţean cum vor ei să dreneze cele 4 milioane de euro?”, a spu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Procesul lui Vlad Pascu | Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă în accident: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

Libertatea acum 57 minute
Părinții victimelor tragediei din 2 Mai și tinerii care au supraviețuit accidentului provocat de Vlad Pascu au depus mărturie, joi, 9 mai, la judecătoria Mangalia, despre accidentul din 19 august 2023.

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 57 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Cătălin Drulă: Cu pierderile pe care le are, falimentul CFR Călători e aproape

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat Guvernul pentru pierderile de la CFR Călători, mai mari cu 464% faţă de anul trecut, şi a afirmat că falimentul companiei este aproape, relatează Agerpres. "Pierderile CFR Călători estimate pe anul 2024 su

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°