Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Judeţean Cluj nu mai reziliază contractul cu firma Kiat. Primii 40 de kilometri de drumuri judeţene vor fi gata anul viitor

Publicat in Adevarul, luni 10 septembrie 2012 ·

Consiliul Judeţean Cluj nu va mai rezilia contractul cu firma Kiat, cea care a câştigat licitaţia pentru asfaltarea a 420 de kilometri de drumuri judeţene. Reprezentanții firmei au acceptat să respecte caietul de sarcini şi să execute lucrările la preţurile convenite. Mai mult, lucrările la primul tronson de 40 de kilometri vor demara în această toamnă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții firmei Kiat, având în vedere că mâine, pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu judeţean se afla şi rezilierea contractului cu această firmă. Potrivit lui Uioreanu, turcii de la Kiat au acceptat să respecte caietul de sarcini şi să înceapă executarea lucrărilor la preţul convenit în cadrul licitaţiei.

„Cu reprezentanţii firmei Kiat ne-am întâlnit astăzi, conform cererii lor. Mâine pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean era pusă în discuţie rezilierea contractului cu această firmă pentru cei 420 de kilometri de drumuri judeţene. Ne-am înţeles că vor respecta caietul de sarcini pe care l-au licitat acum un an şi primul tronson de 40 de kilometri, super monitorizat de oamenii din interiorul Consiliului Judeţean, va începe după faza de proiectare în următoarele 30 de zile", a precizat Uioreanu.

Asfaltarea începe în primăvară

„Deci practic, ei au promis că vor respecta sumele şi cantităţile licitate anul trecut pe baza cărora au şi câştigat licitaţia. Lucrările vor începe în această toamnă, faza de proiectare, conform normelor, este undeva de 25 de zile, apoi urmează avizarea şi autorizaţia de construire. Asfaltarea va avea loc undeva în primăvară. Lucrările vor începe pe tronsonul cel mai rău, Gherla, Geaca, Ţaga, Cămăraş - 40 de kilometri şi este soluţia cea mai bună. Prefer să continuăm lucrările decât să anulăm o licitaţie, să ne târguim prin instanţă şi apoi să facem o altă licitaţie. Cee

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 30 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 42 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 21 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 49 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 2 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°