Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: PORTRET / Bianca Ţoca a văzut lumea în costum popular

Publicat in Adevarul, duminică 25 octombrie 2009 ·

Tânăra a dansat pe scenele internaţionale şi a arătat lumii întregi părţi din tradiţia şi folclorul românesc, în special cel din Banat. PROFIL

Născută. 5.06.1985, Reşiţa

Studii. Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea de Vest 

Experienţă. Dansează de la cinci ani

Familie. Necăsătorită, fără copii

A fost doar o fetiţă când a urcat prima oară pe o scenă, îmbrăcată în costum popular, cu obrajii roşii şi cu un zâmbet larg pe faţă. Ştia să facă o piruetă la fel de graţios ca o balerină şi să bată pasul la fel de tare ca un bărbat. „Dansez de când mă ştiu şi fac acest lucru cu mult drag”, a spus Bianca.

Primul spectacol în care a dansat împreună cu colegii de ansamblu a fost pe când tânăra avea doar şase ani. Atunci a urcat pe scena Palatului Copiilor din Reşiţa, oraşul ei natal, şi a dansat jocuri din toate părţile României.

Are dansul în sânge

De atunci, au urmat zeci de spectacole la nivel naţional şi internaţional şi pe fiecare dintre ele l-a trăit intens şi de la fiecare a rămas cu o mulţime de amintiri. „Ar fi fost un număr mult prea mare dacă le-aş fi ţinut evidenţa. Ştiu doar că, la fiecare spectacol, fie el de amploare sau nu, fie el în ţară sau nu, am avut destule emoţii”, a spus Bianca. Tinerei i-a fost foarte uşor să înveţe diferite coregrafii pentru că are dansul în sânge şi spune că nu se poate gândi la un lucru care să i se potrivească mai bine. Părinţii ei au fost şi ei dansatori la acelaşi ansamblu la care Bianca a început să înveţe primii paşi.  Ea îşi aminteşte cum a început să danseze. „În cadrul aceleiaşi instituţii, la etajul întâi făceam cursuri de balet şi când terminam coboram în sala de repetiţii unde se aflau părinţii mei şi îi priveam cum dansează. Şi tot aşa, participând la repetiţiile lor, inevitabil am învăţat să dansez”, a povestit Bianca.

În

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 47 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 34 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°