Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Cetatea de Scaun retrăieşte atmosfera secolelor medievale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 august 2009 ·

Sucevenii şi turiştii aflaţi în oraş în aceste zile vor fi întâmpinaţi cu turniruri, concerte şi piese de teatru inedite.

Suceava va trăi pentru o săptămână experienţa întoarcerii în timpul străbunilor. Duminică, începând cu ora 19.00, va debuta tradiţionalul „Festival Medieval“, aflat la a IV-a ediţie, care propune sucevenilor, dar şi turiştilor aflaţi în aceste zile în trecere, piese de teatru, turniruri, recitaluri şi lupte. „Festivalul Medieval este singurul eveniment de acest tip din Moldova şi unul dintre cele mai mari, din România“, a declarat Emil Ursu, directorul Complexului Muzeal Bucovina.

În acest an, la evenimente va fi prezent şi celebrul toboşar al Cetăţii Sighişoara, Dorin Stanciu, un profesor de arte plastice, care de nouă ani bate toba şi salută turiştii în 56 de limbi. Totodată, pentru ca scenele de luptă să fie cât mai veridice, pe parcursul festivalului vor fi trase câteva salve

de tun.

Scene de istorie locală

Din cauza crizei, în acest an, au fost puşi la bătaie 500.000 de lei, cu 100.000 mai puţini decât în 2008. „Festivalul a fost făcut cu un buget redus. Au lipsit sponsorii foarte mari, cum erau în anii trecuţi“, a completat Emil Ursu. Cu toate acestea, evenimentele nu vor lipsi. „Vor fi patru zile dedicate teatrului. Dorim o continuare a operei lui Barbu Ştefănescu Delavrancea. Anul trecut a fost piesa «Apus de soare», anul acesta va fi «Viforul»“, a precizat directorul Complexului.

Două turniruri cu cavaleri

Manifestările de anul acesta vor cuprinde şi momente speciale, specifice zonei. Astfel vor fi prezentate prima scenă de istorie locală: „Primirea solilor cetăţilor Moldovei“, „Intrarea lui Mihai Viteazul în Cetatea de Scaun a Sucevei“ precum şi „Ospăţul lui Alexandru Lăpuşneanu”.

Cei care vor să retrăiască luptele din acele vremuri au la dispoziţie două turniruri,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 26 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 46 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°