Cineva din platou (apropo de mancare) cu inversunare a remarcat: "Dar e un subiect foarte important!!!". Ce n-am inteles pana la sfarsitul dezbaterii - e foarte important pentru cine? Pentru ei, politicienii, sau eventual pentru bunul mers al tarii, respectiv noi, cetatenii. Asta n-a reiesit din emisiune. Dar putem concluziona - primul-ministru a demisionat. Nu Primul Ministru - primul-ministru.
O parere personala - mie omul mi s-a parut bun si n-am inteles de ce, dar... Cred ca n-au fost facute miscarile astea ca sa intelegem noi. Si chiar - ce ne bagam noi in problemele astea grele de politica?
Mai bine, dupa cum spuneam in articolul trecut, sa ma limitez la cratitele mele. Si asa ajungem la nostalgii - ca orice om, am si eu din cand in cand nostalgia vremurilor vechi. Acum, depinde de fiecare cat de vechi. Vad ca vremurile apuse rasar din nou ca sa zic asa - gaz ciuciu, mancare mai cu tara, mai dietetica, asa, salarii pe masura. Iar daca te duci in casa unui profesor mai spre pensionare, cred ca toata imaginea prinde viata, cu toate cele de mai sus, plus vreun pestisor de sticla si culegerea Stamate si Stoian pe comoda, pe langa fotoliile eventual nedespachetate.
Asa ca un restaurant numit La Scanteia nu e deloc o aparitie care sa sara in ochi in peisajul asta. Scanteia se reediteaza in fiecare zi a vietii noastre in ultima vreme. Pe strada e o atmosfera de prima pagina a Scanteii de la 1988 iarna. Iar eu, fiind atat de atras de atmosfera trecutului, n-am ezitat sa ma duc la La Scanteia, un restaurant/club schizofrenic. Sa ne intelegem - ideea e minunata si putea fi exploatata extraordinar - un loc in care sa faci haz de necazul acelor ani cred ca ar face cariera in Bucuresti. Daca ar fi facut bine si cu umor. Dar La Scanteia n-are nici identitate, nici umor. Vila de pe bulevardul Ferdinand adapostea inainte un alt restaurant, de la care