După încercarea de puci de astă-vară, e în dubiu dacă noi merităm să fim nu doar în Schengen, dar în UE cu totul.
„Putem trăi şi fără Schengen!“, a exclamat victorios ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, acompaniat şi de primul ministru, şi de preşedintele Senatului, Crin Antonescu. Câţiva s-au supărat auzindu-i, dar n-au dreptate. Ce, au spus respectivii vreun neadevăr? Deloc! Bineînţeles că putem trăi şi fără Schengen, aşa cum putem trăi chiar şi fără Uniunea Europeană. Putem trăi şi marginalizaţi, îndobitociţi, corupţi, cu un prim-ministru plagiator, cu miniştri trimişi în judecată pentru corupţie; putem trăi şi cu un CSM supus presiunilor politice şi aşa mai departe. Putem trăi, am trăit aşa neam-de-neamul nostru, iar cei peste 66% dintre votanţi, care au ales USL la ultimele alegeri, n-au decât să jubileze – România, cică, nu mai stă în genunchi, ci îşi cere drepturile apăsat: gata, nu mai suntem o colonie a lui Barroso-Merkel ca pe vremea lui Băsescu-Boc!
În pofida acestor auspicii favorabile, nu cred că prea multe guverne din UE vor tremura când, la Consiliul JAI, se va comunica poziţia oficială a guvernului român. Cel mult, unii se vor întreba cât de reprezentativă este această poziţie, având în vedere că ea nu este împărtăşită de preşedinte. Dar, trecut acest moment delicat, presupun că majoritatea statelor va răsufla uşurată: după încercarea de puci de astă-vară, e în dubiu dacă noi merităm să fim nu doar în Schengen, dar în UE cu totul. Incapacitatea politicienilor români – mai ales, dar nu exclusiv a celor din actuala putere – de a accepta pe deplin şi cu bună-credinţă regulile europene e notorie. Mai grav este că purtarea României a făcut mult pentru a compromite ideea că intrarea în UE poate funcţiona şi ca o „şcoală de democraţie“: intri incomplet democratizat şi modernizat, urmând să înveţi lec