Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Misterul "Chupacabra" a fost elucidat de cercetători

Publicat in Adevarul, duminică 24 octombrie 2010 ·

Poveştile despre fantomaticul "Chupacabra" circulă în fiecare an, dar oamenii de ştiinţă au reuşit, în sfârşit, să dezlege misterul ce înconjura legendarul animal.

Se pare că faimoasele creaturi despre care se spune că ar suge sângele animalelor sunt, de fapt, câini sălbatici (coioţi) cu o formă severă de râie, susţine biologul Barry OConnor din cadrul Universităţii din Michigan.

Mitul despre "Chupacabra" a început imediat după apariţia primelor rapoarte privind atacuri asupra unor animale în Puerto Rico si Mexic, unde au fost descoperite oi moarte, cu urme de colţi. Multe vaci şi chiar cai au căzut victimele acestor creaturi, ele fiind găsite moarte, cel mai adesea cu sângele stors din corp si diferite organe smulse.

Rapoarte similare au început să apară, ulterior, din diverse zone din America Latină şi Statele Unite ale Americii. Apoi, au urmat aspecte legate de observarea aspectului animalului, descris asemenea unui câine, o rozătoare sau o reptilă, cu nişte colţi mari, tari şi un miros neplăcut.

OConnor, dar şi alţi cercetători, au ajuns la concluzia că mitul animalului cu opt picioare ascunde, de fapt, povestea câinelui sălbatic.

Cercetătorul american explică faptul că factorul responsabil pentru pierderea părului văzut în "sindromul Chupacabra" este Sarcoptul râiei (Sarcoptes scabiei), care provoacă, de asemenea, erupţii cutanate pruriginoase cunoscute sub numele de scabie (râie).

Scabia este o boală parazitară cu răspândire universală, produsă de artropodul Sarcoptes scabiae, capabil de a produce direct leziuni cutanate.

Are o mulţime de efecte vizibile, iar mortalitatea poate fi relativ ridicată, deoarece speciile-gazdă nu au avut o istorie evolutivă cu paraziţii, iar, în cazul animalelor, acestea nu au putut să devolte sisteme de apărare împotriva parazitului, este de părere OConnor.

În cazul acestor anim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°