Conducătorii auto nu mai au voie, începând de ieri, să circule de la Podul Mioriţa până la intrarea pe DN1. Restricţiile au fost impuse pentru finalizarea rapidă a Pasajului Băneasa, însă îi pun în dificultate pe şoferii bucureşteni.
Bucureştenii care sunt nevoiţi să treacă zilnic prin zona Pasajului Băneasa sunt nemulţumiţi de decizia pe care au luat-o reprezentanţii Ministerului Transporturilor de a interzice traversarea intersecţiei.
„Va fi foarte aglomerată zona, eu nu cred că a fost o idee bună această restricţie. Vă daţi seama cât trebuie să ocolesc, pentru a ajunge aproape de unde am plecat?“, a spus Tudor, un şofer din Bucureşti. Interdicţia este semnalizată, iar singurii care mai pot traversa intersecţia sunt pietonii, pe zebrele special amenajate.
„Şoferii care vin dinspre Podul Băneasa trebuie să întoarcă la prima pasarelă, iar cei care vin din sensul opus, pot întoarce la Piaţa Presei Libere“, a spus comisarul-şef Iulian Vasile, din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră.
Trasee modificate pentru RATB
În urma restricţiilor de trafic din zonă, liniile de transport în comun 112, 148, 149, 205, 261 şi 301 au trasee modificate. Astfel, linia 112 are traseu modificat în ambele sensuri, pe strada Nicolae Caramfil şi Bulevadrul Bucureştii Noi. Liniile 148 şi 149 au un singur sens modificat, cel spre Aeroportul Băneasa, de la terminalul Piaţa Presei Libere, pe Şoseaua Bucureşti Ploieşti.
Autobuzele 205 şi 261 vor circula prin cartierul Vatra Nouă, iar 301 va funcţiona pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa Romană.
„Era singura soluţie prin care am putea să accelerăm lucrările la pasaj. Orice restricţie creează probleme, iar dacă peste o lună inaugurăm Pasajul Băneasa, merită acest efort“, a spus Mircea Raicu, viceprimarul Capitalei.
Unde este traficul restricţionat