Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul Europei în ceasul al 12-lea

Publicat in Revista22, marți 25 octombrie 2011 ·

Toată lumea este de acord că trebuie creat un zid de protecţie în jurul statelor cu datorii.

A 13-a reuniune europeană de criză a fost de fapt o rundă intermediară de negocieri, fără detalii sau rezultate concrete, aşa cum era, de altfel, anunţat.

Conversaţia amicală între Nicolas Sarkozy, Angela Merkel şi Silvio Berlusconi, în care primii doi îi cereau ultimului să treacă la acţiuni decisive pentru a micşora muntele de datorii ale Italiei, spune însă totul despre reuniunea liderilor europeni de la Bruxelles. Deşi tema reuniunii este salvarea Greciei, teama nerostită şi preocuparea liderilor europeni este pericolul contagiunii. Odată scoasă Grecia din prim-plan, pieţele financiare ar putea tăbărî peste o nouă victimă şi aici se califică perfect Italia. Desigur, în raliul care ar putea fi declanşat împotriva Italiei, se va tropăi peste Portugalia şi Irlanda. Nici Spaniei nu i-ar fi prea bine, însă, deocamdată, datoria ei publică este sub nivelul atins de italieni. Franţa simte şi ea nervozitatea pieţei financiare: se împrumută la costuri din ce în ce mai mari. Problema acestei scumpiri a împrumuturilor, care l-a deranjat şi pe preşedintele Traian Băsescu, este că datoria publică se poate umfla rapid şi poate crea probleme de finanţare oricărei ţări, în actuala conjunctură a pieţelor financiare.

Goana după bani

Soluţia avansată de Germania este frânarea cheltuielilor şi, prin acest efort, reducerea nevoilor de împrumut. Ideal ar fi, de pildă, pentru o ţară în situaţia Italiei, să nu mai cheltuieşti peste nevoi, adică să afişezi un surplus bugetar. Însă chiar şi aşa, trezoreriile ministerelor de Finanţe trebuie să împrumute bani din pieţele financiare, deoarece colectarea este fluidă, împrăştiată în timp şi banii vin la buget într-un ritm care nu ţine pasul cu acela al cheltuielilor.

Europa a desfăşurat un adevărat maraton al în

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 50 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum o ora
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 3 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, eşec cu Rhein-Nekar Lowen şi încheie pe locul 4 în European League

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă şi în finala mică a Turneului F4 din European League, duminică, de formaţia germană Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31 (18-15). Pentru trofeu vor juca Fuchse Berlin şi Flensburg. Principalii marcatori ai partidei

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°