Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căsuţe construite la ştrand, cu banii promişi pentru gazonul sintetic la patinoar

Publicat in Adevarul, marți 28 septembrie 2010 ·

La începutul toamnei, municipalitatea se ocupă de amenajări pentru la vară. Actualii proprietari ai căsuţelor sunt nemulţumiţi de condiţiile în care au ajuns căsuţele de agrement de pe ştrand.

Fabian Todan, de 52 de ani, proprietarul unei căsuţe de agrement de la ştrand, spune că este nemulţumit de situaţia în care a ajuns cu propria „locuinţă” de vară. „După ce în 2004 am cumpărat căsuţa plătind 80 de milioane de lei vechi, acum stau cu teama că poate mi-o vor desfiinţa, de vreme ce au desfiinţat câteva cu parcarea nouă”, a spus Fabian Todan. Mai mult de atât, în acest an proprietarul căsuţei a investit peste şase mii de lei în acoperiş.

„Dacă ar fi să o iau de la capăt, credeţi-mă că nu mi-ar mai trebui nici o căsuţă. După ce plătim cât plătim, şi mai investim bani, suntem puşi în situaţia să plătim şi intrarea pe ştrand”, a spus Fabian Todan. Oamenii sunt nemulţumiţi şi de faptul că plătesc acelaşi preţ ca agenţii comerciali. „Plătim la fel ca şi cei care au tarabe sau baruri, câte un euro pe metru pătrat, iar noi nu facem nici un profit”, a spus Cosmin Rusu, proprietarul unei căsuţe.

Investiţie la ştrand

Problemele cu care se confruntă proprietarii de căsuţe nu au determinat însă investiţii din partea municipalităţii. Ba chiar mai mult, primăria mai cumpără 13 căsuţe care urmează să fie instalate pe ştrand. Banii necesari achiziţiei provin din suma prevăzută pentru cumpărarea unui gazon sintetic multifuncţional la patinoar.

„Se vor cheltui o sută de mii de lei pentru achiziţia a 13 căsuţe de agrement pe ştrand, dar şi a trei foişoare de lemn. Deşi iniţial au fost propuşi circa două sute de mii de lei pentru gazonul artificial ce urma să fie instalat la patinoar, între timp lucrurile s-au complicat din cauza unei contestaţii care a apărut în urma licitaţiei”, a spus în această dimineaţă purtătorul de cuvânt al Primă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 46 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 22 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 22 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°