Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Portret/Nick Sava:„Pot să scriu doar în locuri publice“

Publicat in Adevarul, joi 13 august 2009 ·

Inginerul electric a realizat zeci de proiecte de iluminat. Pictorul a expus în numeroase galerii din ţară şi din străinătate. Scriitorul are deja cinci cărţi.

Prima dragoste a fost pictura şi ea s-a conturat chiar înainte de anii de liceu. De atunci, nu a mai stat vreodată departe de ea. A citit de unul singur cărţi de estetică, critică de artă. Totuşi, studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Silvicultură la Braşov, terminată în 1981. Asta pentru că a picat examenul de admitere la Arte.

A frecventat totuşi Şcoala Populară de Artă, tot în oraşul natal, şi pentru că a fost îndrăgit de profesoara sa a rămas să folosească atelierul până la Revoluţie. A câştigat trei premii naţionale pentru pictură în perioada 1986-1989.

În 1990 Nick Sava părăseşte România pentru Canada, unde se stabileşte în Vancouver.

Aici îşi continuă studiile de inginerie electrică la Universitatea din Alberta. A practicat profesia de specialist în iluminat cu zeci de proiecte realizate în Canada, SUA şi Asia, şi asta vreme de zece ani. Între timp a continuat să picteze, deşi recunoaşte că a neglijat latura aceasta. Şi-a expus tablourile în diferite orăşele din Vancouver, şi în altele din România. A vândut multe lucrări în ţări ca Germania, Austria, Cehia, Elveţia şi Israel.

De nouă ani e scriitor

Cu toate că pictura l-a însoţit neîncetat, Nick Sava mărturiseşte că se simte mai bine cu creionul pe hârtie: „Dacă e să-mi pun o etichetă, mă consider povestitor de factură tradiţională, un rapsod“, spune bărbatul. Debutul şi l-a făcut în 2000, cu basme pentru copii, pe care le publica în revista „Atheneum Magazine“, publicaţia românilor din Vancouver, la care era redactor-şef. Înainte nu scrisese decât primele şapte capitole din cartea „În căutarea lui Harap-Alb“.

Nick Sava a fost însă dezamăgit, şi-a dat seama că umorul din poveşti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 31 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 30 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 54 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°