Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul de securitate al lui "ţuţu", cel urmărit de "Sucă"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 septembrie 2006 ·

Secretarul de stat Mircea Toader, urmărit cu aprobarea senatorului PRM Carol Dina Secretarul de stat în Ministerul de Interne Mircea Toader şi-a făcut, ieri, public, dosarul de urmărire care i-a fost alcătuit de Securitate.

Din dosar reiese că Securitatea a primit aprobarea de a-l urmări pe Toader de la prim-secretarul organizaţiei PCR din judeţul Galaţi, Carol Dina, care în prezent este senator PRM. Totuşi, Mircea Toader nu crede că Dina a făcut poliţie politică, dar apreciază că acest putea cel puţin să se intereseze cât de temeinică era ancheta Securităţii. De altfel, cel urmărit susţine că nu ştie nici acum de ce, timp de trei ani, a fost filat, i s-au ascultat telefoanele şi i-au fost puse microfoane în casă. Motivul oficial, înscris în dosarul de securitate a fost că Toader - care, printre alte funcţii deţinute, era şi expertul Procuraturii în accidente navale - ar fi întreţinut legături cu străinii. Secretarul de stat în Ministerul de Interne crede însă că pur şi simplu l-a enervat pe un ofiţer de securitate pe care l-a contrazis atunci când acesta dorea să ceară despăgubiri de două milioane de dolari de la o navă asigurată pe doar 400.000 USD. Securitatea şi-a menţinut decizia, dar nava nu a plătit în final decât o sută de mii de dolari.

Securiştii, experţi în vestimentaţie

Numele de cod pe care securitatea i l-a ales lui Mircea Toader a fost "ţuţu", în timp ce unul din cei care-l turnau pe acesta era "Sucă". De exemplu, acesta din urmă îl denunţă pe cel urmărit că, la un discurs ţinut în faţa cursanţilor de la centrul de perfecţionare din Galaţi - unde Toader era director - a prorocit că Navrom va da faliment. "De asemenea, şi-a exprimat dorinţa ca fiecare căpitan să devină patron de navă şi câştigul să-l împartă cu statul", avertizează Sucă. Dosarul de securitate arată cât de preocupată era Securitatea de amănunte precum faptul c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 39 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 59 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 47 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°