Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acoperişuri noi pentru case vechi

Publicat in Ziarul Financiar, joi 28 octombrie 2010 ·

Vânzările de ţiglă metalică au fost susţinute în acest an în principal de segmentul renovărilor, în condiţiile în care lipsa accesului la finanţare a cauzat scăderea numărului de construcţii noi, spun producătorii de profil.

Patru acoperişuri din cinci montate în acest an în România au fost pentru locuinţe vechi, după ce piaţa construcţiilor a traversat un al doilea an de scădere, iar proprietarii unor case mai vechi au găsit un bun moment pentru o investiţie în acoperiş, deşi în unele cazuri preţurile au crescut pe fondul scumpirii oţelului. "După estimările noastre, realizate în baza vânzărilor de până acum şi luând în calcul şi parametrii care se află în strânsă legătură cu realizarea de construcţii noi - de pildă vânzările din segmentul de cărămidă sau beton - aproximativ 85% din piaţă au reprezentat vânzările pentru proiecte de renovare a construcţiilor deja existente şi aproximativ 15% de construcţiile noi.

Această proporţie a fost generată atât de contextul economic actual, cât şi de faptul că a trecut deja o perioadă lungă de timp de când mulţi posesori de case au realizat investiţia în construcţia imobilului, iar acoperişul necesită deja reparaţii", a declarat Zoltan Szoke, business unit manager Ruu­k­ki România şi Bulgaria, segmentul de acoperişuri. Reprezentantul companiilor controlate de grupul finlandez Rautaruukki susţine că mulţi clienţi nu au apelat de la bun început la soluţii de acoperiş de bună calitate, iar cei care au ales să meargă pe produse mai ieftine sau pe improvizaţii au avut nevoie să înlocuiască acoperişul. "Segmentul de renovări a fost un motor esenţial al pieţei în 2010, ponderea acestuia în totalul pieţei de construcţii ajungând la 35-40%, faţă de 10%, cât era până în 2009. Chiar dacă nu se mai construiesc locuinţe noi, proprietarii încă mai alocă bugete, mai mici, ce-i drept, pentru renovări. În 2011 est

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 2 ore
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°