Caderea libera a acestui sport in Romania este cu atit mai dureroasa cu cit perspectivele lipsesc cu desavirsire. Cu exact 50 de ani in urma, Romania era campioana mondiala de handbal, atit la masculin, cit si la feminin. Echipa baietilor, la a doua participare in competitia suprema la handbal in 7 (pentru ca mai era la putere si cel in 11, disputat pe teren de fotbal), cistiga, la Dortmund, titlul intr-o finala entuziasmanta cu Cehoslovacia, pe atunci forta numarul 1 in domeniu. N-a trecut decit un an si a venit si replica feminina: intr-o competitie disputata la Bucuresti, Romania se incununa cu titlul suprem, dupa o finala cu Danemarca. In vremurile acelea, Romania nu cistigase nici un titlu mondial in sporturile pe echipe (daca le exceptam pe cele "deghizate" in discipline de echipa, cum ar fi tenisul de masa), iar handbalul a devenit prioritate nationala pentru liderii comunisti ai vremii. Revista pionierilor, "Cravata Rosie", de obicei plina de povesti cu eroii sovietici din "Marele Razboi pentru Apararea Patriei", publica regulamentul jocului de handbal frumos ilustrat cu poze si diagrame, iar acestui sport i se puneau la dispozitie toate conditiile necesare pentru performanta. In acelasi timp, regele fotbal era considerat un joc de burjui si daca a fost lasat sa traiasca, era din pricina enormei sale popularitati, care reverbera si in virful nomenclaturii. La scoala, invatarea sportului cu mingea pe semicerc era obligatorie inca din primele clase, competitiile handbalistice angrenau nu numai mediul urban, ci si cel satesc, iar in anii cind se disputau Campionate Mondiale, se sacrifica totul pentru echipa nationala. Campionatele divizionare erau comprimate la maximum pentru a se face loc lungilor cantonamente ale reprezentativei, echipele de club nu erau inscrise in Cupele Europene (pe atunci, nu se dadeau amenzi pentru neparticipare), iar intreaga pregatire a