Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Federaţia sârbă, Partizan şi Steaua Roşie, anchetate de poliţie

Publicat in Romania Libera, joi 15 august 2013 ·

Federaţia Sârbă de Fotbal (FSS), Partizan şi Steaua Roşie Belgrad fac obiectul unor anchete în care poliţia investighează mai multe tranzacţii suspecte, dar şi transferuri de jucători, cele două cluburi fiind bănuite că nu au declarat vânzări în valoare de 50 de milioane de euro, conform Mediafax.

Potrivit sursei citate, ofiţeri de la Departamentul de Combaterea Crimei Organizate (SBPOK) investighează mai multe tranzacţii dubioase făcute de FSS, iar în acelaşi timp sunt verificate şi transferurile de jucători.

Ancheta este condusă de un grup anticorupţie din cadrul poliţiei sârbe.

În urmă cu 20 de zile, SBPOK a început să verifice diferitele acuzaţii aduse FSS, iar un ofiţer a venit la începutul săptămânii să verifice documentaţia din cadrul federaţiei. Sunt verificate fluxul de bani, împrumuturile şi constructorii bazelor sportive din Serbia. Cea mai mare atenţie este acordată complexului de la Stara Pazova, care include şase terenuri, un hotel, un cămin, precum şi o sală de forţă.

"Printre alte lucruri, avem declaraţii ale anumitor martori, care susţin că în construirea complexului a fost implicat naşul uneia dintre persoanele care a decis cui să îi fie atribuită lucrarea", a declarat o sursă din poliţie.

Lucrările de la complexul Stara Pazova au costat 14 milioane de euro, fondurile fiind asigurate de federaţie, Ministerul Tineretului şi Sportului şi de la bugetul municipalităţii.

La inaugurarea bazei sportive au participat preşedintele FIFA, Sepp Blatter, cel al UEFA, Michel Platini, ministrul Tineretului şi Sportului, Snezana Samardzici-Markovici, şi conducătorul federaţiei, Tomislav Karadzici.

Începutul anchetei poliţiei asupra FSS coincide cu acuzele dintre Steaua Roşie Belgrad, pe de o parte, şi federaţie şi Partizan, de cealaltă, în ceea ce priveşte meciurile aranjate din întrecerea internă. Preşedintele FSS, Tomislav

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum o ora
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Ciucă: Pentru a putea în continuare ca PNL să îşi asume rolul de garant al libertăţii, echilibrului, cer filialei din Galaţi să asigure cel mai bun scor din istoria sa

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă i-a îndemnat pe liberalii de la PNL Galaţi să meargă din uşă în uşă, din stradă în stradă şi să prezinte oamenilor faptele lor şi să le spună că este o distincţie de performanţă între administraţiile liberale şi restul administraţiilor

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 2 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Macron îi promite lui Zelenski noi ajutoare militare franceze şi cere un armistiţiu olimpic

HotNews acum o ora
Franţa va furniza Ucrainei ajutoare militare suplimentare în zilele şi săptămânile următoare, i-a promis marţi preşedintele francez Emmanuel Macron omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, într-o discuţie telefonică în care şeful statului france

Anunț OFICIAL! Ce se întâmplă cu Simona Halep la Roland Garros

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) NU a primit wild card la Roland Garros. Sportiva din România nu este pe lista jucătoarelor care au primit această invitație la acest Grand Slam.

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 4 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Roman Polanski a fost achitat de un tribunal francez în procesul de defăimare a actriţei britanice Charlotte Lewis

News.ro acum 2 ore
Un tribunal francez l-a achitat marţi pe cineastul franco-polonez Roman Polanski de defăimare intentat de actriţa britanică Charlotte Lewis, după ce aceasta l-a acuzat că a violat-o când era adolescentă, potrivit The Guardian. Polanski, în vârstă de

Marcel Ciolacu, despre trimiterea sistemelor PATRIOT în Ucraina: „Decizia se va lua în CSAT. Iohannis nu l-a convocat încă”

Mediafax acum 29 minute
Preşedintele Iohannis vrea să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei. În trei ani de zile, România a lansat o singură rachetă cu sistemul PATRIOT. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are mari reţineri privind trimiterea sistemelor în Ucraina. Decizia fina

Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct

Ziarul Financiar acum o ora
“Deci tu zici că 52% sunt împotriva unui lider peste ţările europene. Aşa cum ţi-am spus şi la început, eu cred că ei se gândesc că domnul Iohannis va fi candidat şi (…) pentru că probabl, nu-i mai reprezintă (…) de-aia nu vor lideri la Bruxelles”.

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°