QUO VADIS, DOMINE? ● Ca să se închine şi să-şi ducă mortul la groapă, enoriaşii merg 6 km pe jos
Arar, duminica sau de sărbători, 5-6 oameni îi mai calcă pragul. De voie, de nevoie, tot în aceste zile preotul îşi pune anteriile şi vine la program. În rest, e linişte. Cîte o turmă de oi mai paşte iarba grasă din jurul gardului de sîrmă. Sfinţii de pe ziduri au orbit. Igrasia şi fumul lumînărilor le-a măcinat chipul, întunecîndu-le vederea. Din lanul de grîu de alături, ciorile croncănesc gros, a pustiu. În rest, e linişte...
QUO VADIS, DOMINE? ● Ca să se închine şi să-şi ducă mortul la groapă, enoriaşii merg 6 km pe jos
Arar, duminica sau de sărbători, 5-6 oameni îi mai calcă pragul. De voie, de nevoie, tot în aceste zile preotul îşi pune anteriile şi vine la program. În rest, e linişte. Cîte o turmă de oi mai paşte iarba grasă din jurul gardului de sîrmă. Sfinţii de pe ziduri au orbit. Igrasia şi fumul lumînărilor le-a măcinat chipul, întunecîndu-le vederea. Din lanul de grîu de alături, ciorile croncănesc gros, a pustiu. În rest, e linişte...
Înecată în holdele de grîu şi rapiţă, turla bisericii abia se vede din drumul pietruit ce duce în satul Valea Plesnei. Doar cînd te apropii, un pîlc de pomi o creionează mai bine. Aparţinînd satului menţionat şi implicit comunei Gurbăneşti, judeţul Călăraşi, Casa Domnului e pe cale să-şi zăvorască uşile cu lacăt greu. Cucernic, drumurile oamenilor nu mai trec pe aici. Poate numai cînd ies la munca ogoarelor. La o depărtare de 3 km, satul îşi ridică un lăcaş nou, din lemn. Îmbătrîniţi, oamenii s-au săturat, sau pur şi simplu nu mai pot, să bată 6 km dus-întors ca să asculte Sfînta Evanghelie. Se ştie că biserica a fost construită de un boier, Iulică Mănescu, în anul 1911. În fapt, aceasta a aparţinut satului Ciofliceni, acum ras din temelii. Loviţi constant de ape, de neajunsuri şi de