Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiera cu „elefantii“

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 12 noiembrie 2005 ·

Meciul pe care tricolorii il vor sustine astazi, in Franta, cu selectionata Coastei de Fildes, reprezinta o premiera pentru nationala României, care, in cele 592 de partide disputate in istoria sa, nu s-a confruntat niciodata cu „elefantii“. Pâna acum, românii au jucat 18 meciuri in compania unor nationale din Africa, in fata carora s-au impus de opt ori, de sase ori au terminat la egalitate, suferind patru infrângeri, golaverajul fiindu-ne favorabil, 33-24. Pâna in prezent, tricolorii au avut opt parteneri de pe continentul negru, Algeria, Maroc, Tunisia, Ghana, Nigeria, Camerun, Egipt si Zair, cu care s-au luptat in amicale sau la turnee finale ale CM. Cea de-a noua adversara, Cote d'Ivoire, ocupa in acest moment locul 48 in clasamentul FIFA si este calificata la Mondialul din Germania, dar si la Cupa Africii pe Natiuni, care va avea loc tot anul viitor, ivorienii câstigând grupa a treia a preliminariilor, cu 22 de puncte (10 meciuri), cu unul mai mult decât Camerunul. Meciul 593 pentru tricolori Pentru România va fi meciul cu numarul 593 din palmares, pâna acum tricolorii inregistrând 265 de victorii, 145 de egaluri si 182 de infrângeri, golaveraj 1.003-791, cel care a depasit bariera de 1.000 de goluri ale nationalei fiind Adrian Mutu, atacantul lui Juve trecându-si in cont ultimele patru reusite. La meciurile disputate pe teren neutru, România se afla inaintea jocului cu numarul 62, având in prezent 24 de victorii, 16 egaluri si 21 de esecuri, golaveraj 93-87. Un palmares pozitiv are si selectionerul Victor Piturca, sub comanda caruia nationala a disputat 24 de partide (14 succese, sapte egaluri, trei infrângeri, golaveraj 43-15). Meciul pe care tricolorii il vor sustine astazi, in Franta, cu selectionata Coastei de Fildes, reprezinta o premiera pentru nationala României, care, in cele 592 de partide disputate in istoria sa, nu s-a confruntat niciodata cu „elefa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 4 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 2 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum o ora
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 2 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 2 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 5 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul anunţă că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum o ora
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 6 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 5 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

14°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°