Mesajul a fost trimis. Multumesc!

30 mai 1989

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 30 mai 2009 ·

Zi plină pentru tovarăşii din conducerea de partid şi de stat. Consiliul de Stat s-a reunit într-o şedinţă prezidată de Nicolae Ceauşescu. Alături de secretarul general al PCR au participat la discuţii miniştri, viceprim-miniştri, preşedinţii comisiilor permanente din MAN.

Dacă ai citi presa vremii, ai crede că peste tot în lume comunismul producea bunăstare. Bunăoară, într-un grupaj de ştiri intitulat "Din ţările socialiste", Scînteia semnala "noi succe­se" ale economiei sovietice, politica egologistă a RDG-ului şi avântul construcţiilor în Cuba. La Slatina, cu ocazia centenarului Eminescu, Elena Bărbulescu, sora preşedintelui ţării, a vorbit mai mult despre Nicolae Ceauşescu decât despre poetul naţional.

ŞEDINŢA CONSILIULUI DE STAT

Zi plină pentru tovarăşii din conducerea de partid şi de stat, Consiliul de Stat reunindu-se într-o şedinţă prezidată de Nicolae Ceauşescu, cu participarea miniştrilor, viceprim-miniştrilor, preşedinţilor comisiilor permanente din Marea Adunare Naţională. În fapt, în ultimul timp, dezbaterile din Consiliul de Stat deveniseră monoloage ale secretarului general, cu scurte, dar "la obiect", întreruperi din partea celorlalţi participanţi.

La 30 mai 1989 pe masa de lucru a Consiliului s-a aflat decretul privind unităţile agricole cooperatiste care făcuseră datorii din credite şi dobânzi. Apoi au început discuţiile pe comisii (pentru industrie şi activitatea economico-financiară, pentru agricultură, silvicultură şi gospodărirea apelor, pentru învă­ţământ, ştiinţă şi cultură, pentru sănătate, muncă, asigurări socia­le şi protecţia mediului, pentru consiliile populare şi administraţia de stat, cea constitu­ţională şi juridică). Printre subiectele abordate, Consiliul de Stat a dezbătut calitatea producţiei la export, respectarea Legii legumiculturii, amenajarea bazinelor hidrografice, sistematizarea loca­l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 42 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 3 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum 43 minute
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

VIDEO Momentul în care un autobuz a căzut de pe un pod în Sankt Petersburg. Trei persoane au murit

HotNews acum 31 minute
Trei persoane au murit după ce un autobuz de pasageri a căzut vineri de pe un pod în râul Moika, în orașul Sankt Petersburg, au anunțat autoritățile locale, citate de agenția de presă TASS, informează Reuters. Salvatorii ruși au intervenit să recupe

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 2 ore
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 37 minute
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°