Ce-l obliga pe gazetarul de azi sa fie excesiv, obsedat de audienta si profund irational? Sa abandoneze spiritul critic, regulile meseriei si sa se transforme in agent PR pentru politicieni? Goana dupa audienta? Lipsa de expertiza? Interesele mogulilor? Slaba calitate umana, a lor si a publicului lor? Criza economica? Din toate cate putin. Dar mai e ceva care lipseste in marea de analize si studii ingrijorate de otevizarea televiziunilor de stiri. Mai e ceva foarte personal si meschin. In cazul multor gazetari, e o poveste despre bani. Despre o fundatura financiara in care a esuat presa in vremuri de criza. Despre lipsa de optiuni. Despre captivitate.
Antilegalismul, discursul antisistem si antireformist au devenit cauze personale pentru gazetarii de trust. Multi dintre ei isi vad amenintat micul paradis personal, antamat la banca. Ce drama! Cauza mogulilor a devenit - ce ironie - propria lor cauza. Inevitabil, s-a produs solidarizarea cu cei pe care, pana ieri, ii detestau profund.
Povestea incepe in urma cu trei ani, cand economia duduia, bani erau destui si mogulii prosperau. Tot cam pe atunci a inceput licitatia de jurnalisti buni, o vanatoare nebuna dupa nume capabile sa le aduca trusturilor mai multa legitimitate, credibilitate, audienta. Asa s-a ajuns la salarii ametitoare in presa, insa complet nerealiste pentru orice afacere sanatoasa. Cam de prin 2006, cand Sorin Ovidiu Vantu a recunoscut public ca patroneaza trustul Realitatea–Catavencu, s-a dat startul unei campanii de achizitii fara precedent.
Jurnalisti de marca, precum Emil Hurezeanu, Adrian Ursu, Corina Dragotescu, garnituri intregi de la Evenimentul Zilei si buni meseriasi din alte redactii s-au transferat treptat, pe lefuri incredibile, catre trustul lui SOV in posturi cheie: redactori sefi, producatori, editori, comentatori. Strigarea pornea de la cateva mii de eur