Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Atentat cu vopsea la clădirile Universităţii de Artă din Cluj

Publicat in Adevarul, marți 8 februarie 2011 ·

Mesajul „Fraudă“ a fost scris cu vopsea roşie pe mai multe clădiri ale Universităţii de Artă şi Design, printre care şi Casa Matia. Patru sedii ale Universităţii de Artă şi Design (UAD) au fost mâzgălite azi-noapte. Autorul, rămas necunoscut până la închiderea ediţiei, a scris cu spray roşu cuvântul „Fraudă” pe zidurile clădirilor.

Casa Matia, în care funcţionează Catedra de Discipline Teoretice, clădirea Departamentul de Pictură din Parcul Central, clădirea Departamentului Foto/Video din cartierul Zorilor, precum şi sediul central ale Univeristăţii de Artă şi Design, situat în Piaţa Unirii, nr. 31, sunt cele patru clădiri mâzgălite azi-noapte. Actele de huliganism s-au petrecut azi-noapte.

Atac la imaginea UAD

Reprezentanţii instituţiei cred că ar putea fi vorba de cineva care studiază la una dintre facultăţi sau un fost absolvent supărat pe UAD. „Ar putea fi oricine, vă daţi seama. Tot aseară au fost vopsiţi pereţii şi celorlalte facultăţi, pictură şi foto/video“, ne-a spus Alice Iliescu, purtătoarea de cuvânt a UAD.

Rectorul Radu Solovăstru a convocat, azi, o şedinţă cu conducerea. „Credem că este vorba despre un atac, despre o acţiune concertată, dar nu avem nici cea mai mică idee cine ar putea fi autorul. Am organizat o şedinţă să încercăm să ne gândim la posibile persoane care ar putea să facă acest gest. Am sesizat şi Poliţia. Nu ştim care ar fi putut să fie motivul”, a spus acesta, citat de Mediafax.

Reprezentanţii Primăriei vor analiza imaginile surprinse de camerele de supraveghere din oraş. „Imaginile din toate locaţiile vor fi verificate, însă doar la cererea poliţiei, deoarece e de competenţa lor să verifice asemenea fapte“, a spus Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Potrivit lui Solovăstru, a fost făcută o sesizare la Poliţie, oamenii legii demarând cercetările.

Au vandalizat un monument al Clujului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 5 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 7 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 7 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 12 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 7 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 9 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

9°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°