Festivalul „Enescu“ a continuat să ofere repere extrem de diverse, din nou cu nume de rezonanţă, ansambluri şi solişti români sau oaspeţi de cotă… variabilă, în programe derulate în câteva locaţii, uneori de-a lungul unei întregi zile, astfel încât prea puţini spectatori s-au încumetat să asiste la toate. Ateneul a fost luat cu asalt luni după-amiază, când celebrul actor John Malkovich a apărut într-un „spectacol“ (regia Michael Sturminger) extrem de ciudat – The Infernal Comedy – cu subtitlul Confesiunile unui ucigaş în serie, în care textul său foarte „subţire“ a alternat, din fericire, cu numeroase arii excelent interpretate de sopranele Laura Aikin şi Marie Arnet, acompaniate de Wiener Akademie, dirijor Martin Haselbock (pagini de Vivaldi, Haydn, Mozart sau Beethoven). Seara, la Operă avea loc o nouă reprezentaţie cu Otello de Verdi, la Palatul Justiţiei a evoluat Trio Pinchas Zukerman (Mozart, Schumann, Kodaly, Mendelssohn-Bartholdy), considerându-se un mare eveniment prezentarea unui program cameral în acea ambianţă total străină unui demers muzical; dar, în paralel, la Sala Palatului concerta Orchestra Simfonică RAI condusă de Juraj Valcuha, optând pentru lucrări de secol XX – Enescu, Stravinski, Glass şi Ravel – solistă violonista Anna Tifu, poate pentru că în 2007 a fost laureată a Concursului „Enescu“; ansamblul italian a revenit pe podium a doua zi, cântând mult mai nuanţat, cu un sunet mai temperat şi calitativ, în partituri de factură impresionistă, frumos construite dar din nou destul de străine gustului publicului larg – Respighi, Debussy, Ravel –, aplaudate cam fără convingere de spectatorii care, pentru prima oară în festival, nu au cerut decât un bis. Întâmplarea a făcut ca următoarele concerte să fie susţinute de o altă orchestră italiană – vestita Accademia Santa Cecilia – sub bagheta excepţionalului Antonio Pappano, oferind, în prima seară,