Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian (foto), a comparat acuzaţiile aduse în dosarul "Hidroelectrica" cu cele din procesul soţilor Ceauşescu. "Sunt afirmaţii foarte grave care Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian (foto) , a comparat acuzaţiile aduse în dosarul "Hidroelectrica" cu cele din procesul soţilor Ceauşescu. "Sunt afirmaţii foarte grave care s-au făcut în acest dosar, care în ultimele decenii nu pot fi egalate decât de acuzaţiile aduse soţilor Ceauşescu", a menţionat, ieri, Vosganian, în cadrul unui forum pe probleme economice desfăşurat la Sinaia. Potrivit acestuia, disputa are o încărcătură politică atât de puternică, încât va fi rezervat în luarea unor decizii drastice, cum ar fi cea de demitere a directorului general al Hidroelectrica, Traian Oprea. Acesta este de părere că lucrul cel mai corect care se poate face este să se aştepte probarea acuzaţiilor aduse, precum şi evoluţia anchetelor. "Nu doresc să alimentez dispute de natură politică", a spus Vosganian.
Ministrul economiei a reiterat faptul că 2007 este anul energiei, întrucât trebuie adoptată strategia energetică, care va avea foarte multe repercusiuni asupra întregului sistem. El a adăugat însă că, deocamdată, singura instituţie care a înţeles acest lucru a fost Parchetul. "Eu am spus că 2007 îl consider ca fiind anul energiei, dar se pare că singura instituţie care a înţeles asta a fost Parchetul, iar noi încercăm să ţinem pasul", a arătat ministrul. Acesta consideră că sintagme sau catalogări de genul "dezastrul din energie" nu ar trebui folosite începând de la primul om în stat şi terminând cu cel mai mic funcţionar public. Vosganian a precizat că astfel de catalogări nu îşi au rostul în contextul actual, acestea fiind rezultatele unor clişee sau ale "lipsei de imaginaţie". Ministrul a adăugat, plastic, că energia este o miză uriaşă pentru România,