Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drogul e o ideologie a riscului

Publicat in Dilema Veche, joi 27 mai 2010 ·

Dezbaterea despre legalizarea drogurilor e plină de locuri comune, tautologii, argumente bazate pe observaţii empirice contradictorii, prejudecăţi, panici morale, senzaţional. E o dezbatere specifică secolului XX, dar a avut destulă forţă să sară şi în XXI. De la interzicerea opiumului încoace, în spatele dezbaterii stă o perspectivă totalitară: drogurile „iau minţile oamenilor“ scoţîndu-i din ritmul cotidian, al producţiei şi socializării, pentru a-i lăsa pradă iluziei produse de stările de conştiinţă alterată. Dar e o literatură care străbate mileniile şi care insistă pe faptul că iluzia, în fond, stă în acceptarea prezentului şi actualului ca unic mod de a fi în lume. Opţiunea pentru un drog este o chestiune de credinţă („cred că aşa mă înţeleg mai bine, observ mai bine pliurile realităţii, mă exprim mai uşor, mă eliberez etc.“) şi nu ar trebui interzisă. Oamenii aleg să-şi petreacă timpul şi spaţiul aşa cum vor. Ca şi pentru alte specii de animale, drogurile pot fi o metodă de a ne reconfigura prezenţa în lume. De aici ar trebui să pornim dezbaterea – de la opţiunea individuală şi principiile libertăţii – şi nu de pe poziţia paternalistă, dominatoare, autoritară pe care o îmbrăţişează atît agenţii anti-drog ai statului, cît şi mass-media.

Să încercăm o clarificare: cum distingem între drogurile uşoare şi drogurile grele? Fiecare stat are listele şi ierarhiile sale privind drogurile, nu există un consens. În plus, fiecare zonă are tradiţiile sale prin care o substanţă e considerată drog folositor, deci acceptabil, sau nu. Prin tradiţie, europenii consideră alcoolul un drog acceptabil (în cantităţi moderate) pentru că are efecte fiziologice şi psihologice benefice. Nu la fel putem vorbi despre afgani. Acceptabilitatea nu ar trebui să ia parte la definiţia drogului uşor, dar ea e dovada că unele droguri, cum sînt alcoolul sau nicotina (care, pe deasupra,

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°