Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Livada cu mango. În Oltenia

Publicat in Adevarul, marți 27 octombrie 2009 ·

Tipic oltenesc! Ziua Recoltei a fost sărbătorită în Piaţa Centrală din Craiova printr-o abundenţă de fructe şi legume exotice. Veniţi cu dovlecei, hrean şi ardei iute, juveţii lui Nea Mărin au găsit piaţa ocupată de portocale, kiwi, mango şi banane. Chiar şi merele erau aduse de prin ţări străine. Frumoase la vedere, dar lipsite de gust. La fel şi strugurii, şi pepenii.

Dacă am ajuns să marcăm Ziua Recoltei prin fistic, smochine, curmale, migdale, rodii, ananas, nuci de cocos, avocado, maracuja, papaya şi guayaba, atunci de ce să mai cultivăm mere, pere, prune, cireşe sau gutui? Iar dacă oltenii se îndoapă cu broccoli şi andive, ce le mai trebuie varză, ştir sau lobodă de la Coţofenii din Dos?

La primul desant în Republica Oltenia, trebuie neapărat să dau o raită prin livadă. Te pomeneşti că, în lipsa mea, au crescut cocotieri şi bananieri, iar prunii şi corcoduşii au fost sufocaţi de portocali şi de măslini! Dacă nu mai dau niciun semn de viaţă, fiţi siguri că m-am rătăcit prin pădurea de mangotieri.

N-ar fi de mirare să se întâmple una ca asta, din moment ce ne aflăm în plin proces de încălzire globală. În plus, consătenii mei fac deja exerciţii de aclimatizare: nu mai cultivă ceapă în grădina din spatele casei, ci o cumpără de la magazin, laolaltă cu banane, stafide, marmeladă, hamsie şi bere la PET.

Şi dacă tot suntem chitiţi să globalizăm Ziua Recoltei, de ce n-am globaliza şi căluşarii care ţopăie în asemenea ocazii? Aducem câteva trupe de reggae şi hip-hop, le cocoţăm pe scena din Piaţa Centrală şi bâţâim împreună până când  - vorba unei cumetre de pe uliţa mea - ne-or găsi dracii. Şi gata, terminăm şi cu dacii!

Acum, vă rog să mă scuzaţi: trebuie să dau o fugă în Oltenia. Abia aştept să culeg nişte curmale...

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 5 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°